Dragoste pierdută

Forever

 
   Perspectiva Vanessei

Mă trezesc în brațele lui Eden.
Sunt gânditoare. Nici măcar chipul lui de Adonis nu mă îmbunează.

Îl iubesc, dar încrederea mea e pierdută printre miile se sfărâmițe ale dragostei mele pierdute.

Mă ridic ușor din pat, pentru a nu-l trezii.
Mă îndrept spre locul meu preferet din toată camera. Ferestrele imense ce reflectă toată lumea de afară.

Priveliștea orașului cufundat în ceața dimineții îmi crează o melancolie plăcută. Întrebările mă cuprind.
 
Încrederea mea zace pe marginea punții, gata gata să se scufunde în marea îndoielilor. Și odată scufundată, dispare în negrul abaterii și curentul dă semne amenințătoare de furtună. Furtună cu resentimente și îndoieli. Tună și fulgeră cu precizia capricilor. Orgoliul pătrunde în inimă și nu mă lasă să-mi expun sufletul pe timp de furtună.

    Am nevoie ca cineva să mă protejeze împotriva sulițelor ațintite asupra mea.
De ce nu pot să fiu și eu fericită? Trebuie ca de fiecare dată trecutul să-mi bată la ușă, la geam...pe oriunde.
 
Zidul de fier format de propia-mi conștiință nu e deajuns. Zidul împotriva trecutului. Zidul dinprejurul inimii mele. Acest zid a fost dărâmat atuci când a apărut Eden, și construit la loc de către el.

De data aceasta a fost construit din ceva și mai puternic. A fost construit cu dragoste, cu dragoste pierdută. A fost construit să mă apere împotriva trecutului, împotriva lui Din, chiar și împotriva lui.
 
Eden e aceea persoană care dacă ar știi că un singur zâmbet de-al lui mă face fericită, ar zâmbii toată ziua. Pentru mine.
  E acea persoană ce mă iubește cu adevărat, infinit, nemărginit.
Totul la el e peste măsură. Este jumate trup, jumate suflet. Dar sufletul lui e prea mare pentru a fii cuprins în cealaltă jumătate.

  Nu pot să mă îndoiesc în privința lui. Pur și simplu nu pot. Iubirea ce i-o port e relativ nehorărâtă, dar totuși agreabil de necontenită. Iubire cu farmec și spirit de infinit. Fantezie cuprinsă în lumea basmelor cu finaluri triste, dar totuși fericite căci spre lumea viselor, spre rai vom fii fericiți.

Dacă această lume nu ne vrea fericiți, cât să ne zbătem? Cât să ne împotrivim?
Încercări peste măsură, infinitul e început deja.
Dacă nu luptăm, nu dăm dovadă de iubire.
Dragostea există, dar odată cu ea există și durerea.

  Tot ce vreau e să uit de tot și de toate și să mă bucur de el pentru totdeauna...

Mă așez lângă el și îl privesc admirativ.
Pare un zeu al infernului ce vrea să mă ademenească în iad, dar ce nu știe el e că sunt dispusă să mă supun diavolului atâta timp cât arată ca Adonisul ce se odihnește lângă mine.

Iubirea lui. Iubirea lui e a mea.

Văd cum deschide greoi ochii și mă privește așa cum nimeni nu a mai facut-o până acum.  Mă privește încărcat de dorință și pot să observ ca nuanța de smarald din ochii lui se deschide atunci când mă privește.
  Se luminează la față și devine cea mai fericită persoană de pe Pământ.

-Bună dimineața, îngerul meu fără aripi! îmi spune si inima îmi sare din piept la auzirea vocii lui.

Pulsul îmi accelerează și simt cum fluturii s-au întors pentru
a-mi provoca minunat gol în stomac.

-Bună dimineața, dragule! îi spun și îi dau un sărut cast pe buze.

Eden mă trage spre el si îmi ține buzele captive cu sărutările lui. Îmi bag mâna în părul lui pentru a adânci sărutul.
  După ce buzele noastre se despart instinctiv în cautarea aerului, mă cuibăresc la pieptul lui și Eden mă prinde în stransoarea lui și îmi sărută creștetul capului.