Conștientă de situație

210 13 2
                                    

Înapoi în prezent

-Vanessa, ai auzit ce-am spus? a murmurat Eden cu îngrijorare în glas.

Mă tem că a cam trecut din timp, căci gândurile m-au acaparat și am intrat în lumea viselor, a amintirilor și mi-am amintit de Din.
Mi-am amintit de iubirea ce i-o purtam și de cât de grijă avea de mine, fiind cu 2 ani mai mare decat mine.

-Te iubesc, Vanessa! a murmurat încă o dată Eden, de data aceasta     sună mai convingător și totuși mă simt oarecum bine

Încerc ca sentimentul de trădare să nu mă nimicească, căci simt că l-am trădat pe unicul bărbat ce l-am iubit, nutrind sentimente pentru altul.
Și deși el a murit de aproape 4 ani, în inima mea amintirea lui încă e vie.
El încă îmi bate în piept și sigur de-ar fi aici mi-ar zice să mă calmez și să-mi urmez inima.

Înainte să moara m-a sfătuit să-mi trăiesc viața și să-l uit.
Nu l-am uitat nici în ziua de azi, dar am continuat să-mi clădesc viitorul și am început facultatea de medicina pentru a devenii doctor chirurg.

Îmi doresc ca măcar să reușesc să salvez alte vieți, întrucat pe a lui nu am putut s-o cruț.
Nu am putut să-l fac să rămână lângă mine și nu am putut să mă prefac că totul e bine și să-mi trăiesc viața fericită mai departe.

Am ținut doliu 4 ani și uneori încă mai țin și acum.
Nu l-am uitat, căci inima mea îi aparține lui.
Merg în fiecare joi la mormântul lui și petrec acolo în jur de două ore, povestindu-i întâmplările din viața mea și spunându-i cât de dor îmi e de el.
Nu l-am uitat, doar am preferat să sufăr în tăcere.

******************************

Hei, am postat și acest capitol. Astăzi este ziua mea. Fac 14 ani și mi-ar placea votați acest capitol împreună cu celelalte.
Nu uita-ți și de cartea bucur-proză scurtă.
mulțumesc pentru voturi și sper placă acest capitol.
La media se află Vanessa - Taylor Hill. place de ea?
Următorul capitol vine mâine.
V-am pupat!!!

Dragoste pierdutăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum