Dragoste pierdută

Să te ia naiba

-Mă duc până la toaletă, iubitule. îi spun lui Eden iar el confirmă vesel, dând din cap.

Mă îndrept spre toaleta femeilor. Intru și mă duc către oglindă.
Mă privesc și constat cât sunt de falsă. Zâmbetul meu nu arată deloc ceea ce simt pe interior.
Mă simt furioasă, mă simt nedreptățită. Simt o mare slăbiciune și nu pot să mă abțin. Îmi vine să plâng, furia mea se revarsă în lacrimi de neputință

Vreau să dărâm tot, să sparg tot ce am în cale, să distrug tot și pe oricine. Toți cei care m-au mințit, cei care au fost părtași la toată prostia asta.

Toți

Toți merită să plătească.
Am să mă răzbun, pe el, pe ei, pe toți, pe mine că am putut să mă încred în așa o mare minciună.

Cum am putut..

Sunt întreruptă de ușa ce se izbește cu putere. În încăpere intră cineva, este el, chiar el.
Din se apropie de mine și mă privește disprețuitor.

-Cum ai putut? mă întreabă
dintr-o suflare.
Cum ai putut să mă uiți și să îți refaci viața?

Am rămas complet uimită.
Cum putea spune așa ceva?
Știa foarte bine cât îl iubeam Știa că pentru el făceam orice, renunțam la orice și la oricine pentru el.

-Dacã îmi aduc mai bine aminte nu eu sunt cea care s-a prefăcut moartă patru ani.
Pot să te întreb același lucru. Cum ai putut? Haaa..cum ai putut să te prefaci știind că eu te știu mort și că te plâng în fiecare noapte.
Cum ai putut să te transformi într-o persoană atât de josnică? Cum ai putut să fii așa de egoist?

Îl întreb și îmi dau seamă că plâng, lacrimile îmi curg șiroaie.

Măcar am fost inspirată să nu îmi dau deloc cu rimel.
Rămâne surprins la auzul vorbelor mele venite din adâncul sufletul.
Am completă dreptate să mă comport așa.

Doar ce aflu că defapt în toți acești ani, fostul meu iubit nu a murit și că defapt era viu.

Cum aș putea să mă simt?

-Vann, eu..pot să-ți explic.
Pot să-ți explic toată povestea. îmi aruncă vorbele în față, de parcă el ar avea dreptate și eu doar am înțeles greșit.

-Știi ceva Din? Ține-ți explicațiile fără rost pentru tine.
Am avut nevoie de tine, fir-aș a naiba să fiu, chiar am avut, dar vezi tu Din au trecut patru ani de atunci. Nu ai fost lângă mine atunci când aveam cea mai mare nevoie.
Știi că eram pe punctul de a-mi pune capăt zilelor pentru tine? Știi că eram în stare să mor doar ca să te revăd?
Ei bine, acest sentiment a trecut, dragostea ce ți-o purtam odată a trecut, a rămas doar ura.
Nu mai ești omul de care m-am îndrăgostit, se pare că nu ai fost niciodatã. Doar m-am îndrăgostit ca proasta de masca ta falsă.

Știi ceva, să te ia naiba și pe tine și pe logodnica ta.

Hei, dragilor vă spun cu toată sinceritatea că am plâns la acest capitol. Vannesa a spus tot ce avea pe suflet, iar eu am fost lângă ea.
Sper să vă placă și dacă v-am trezit și vouă sentimentele cu acest capitol, spuneți-mi ce ați simțit când ați citit.

Pupici pentru toți.. Bye!!