După ce am luat masa, unde toată lumea a fost foarte tăcută, am vrut să merg să discut cu Vlad și să-l rog să șteargă clipul.
— Vlad! Stai! am spus eu, prinzându-l de mână.
— Lasă-mă! Ce vrei? izbugni el.
— Ce ai?
— Du-te la Cristi.
— Ce ai?!
— Lasă-mă!
— SPUNE-MI MĂI OMULE, CE AI?!
Vlad s-a smucit, și mi-a dat din greșeală un cot în gură. Mă durea îngrozitor. M-am lăsat ușor în jos, încercând să fac durerea să dispară. Ceilalți erau în spatele nostru și au văzut toată șcena.
— Ești la fel de curvă cum e și Loren! mi-a urlat el în față.
— Pardon? se trezi Angel.
— Da frate. Gagică-ta m-a sărutat de bună voie, nu știai?
— Loren?
— Eu...blonda nu-și găsea cuvintele.
— Cât despre tine, să știi că te potrivești perfect cu Cristi! a spus Vlad, privindu-mă. Amândoi sunteți doi ipocriți.
— Vlad, nu înțeleg...spun eu, abținându-mi lacrimile.
— Da, proștii nu înțeleg că sunt proști. E normal.
M-am ridicat, lăsând prima lacrimă să curgă. Nu înțelegeam de ce se purta așa. Mă dureau cuvintele pe care mi le spunea.
— Omule, ai înebunit? se repezi Cristi. Nu ești întreg la minte?!
— Tu ce mai vrei?
— Ai lovit-o, idiotule!
— Tu vorbești?! Voiai să o sechestrezi în cameră. Crezi că nu a auzit toată lunea ce circ ați făcut voi acolo?
— Dar eu nu am dat în ea! Eu doar am zbierat!
— Zbieri și acu'!
— Și tu zbieri!
— Nu mă interesează, copil nefutut ce ești. Sunteți doi proști.
— Ce dracu' ți-am mai făcut acum? zbier și eu, începând să bocesc a doua oară în dimineața aceea.
Nimeni nu a mai spus nimic. Am zbughit-o spre cea mai apropiată toaletă comună, pentru a continua să plâng ca o depresivă care se taie, ignorând strigătele lui Vlad și ale lui Cristi. Am intrat într-i toaletă d-ar l-am văzut pe Vlad venind spre mine. Am găsit o mătură, chiar lângă mine. Am vrut să-l lovesc, însă el s-a ferit rapid și a intrat după mine, în toaleta îngustă, și a încuiat ușa.
— Pleacă! țip eu, sprijinindu-mă de colțul cel mai strâmt, chiar în spatele veceului.
— Calmează-te și ascultă ce vreau să-ți spun! a țipat Vlad la mine, prinzându-mă de brațe. De ce nu poți să stai locului odată? a țipat el din nou, apropiindu-se periculos de mult de mine și zmucindu-mă.
— Nu, Vlad! Nu pot! am strigat eu printre lacrimi. Am greșit! Am greșit să fac cel mai tâmpit lucru pe care îl puteam face! Nu trebuia să încep să te privesc în alt mod, când știam că tu o placi pe Loren, trebuia să mă aștept, să fiu precaută, să mă gândesc și eu că ție îți place de altcineva! am continuat eu să zbier. Nu trebuia să ascult poveștile și planurile stupide lui Cristi! Nu trebuia să încep să te plac!
Nu am apucat să mai spun altceva. Gura îmi era astupată de buzele lui Vlad. Toți nervii, toată ura pentru Loren și pentru fițele ei, toate scenele cu Cristi care s-au întâmplat s-au întâmplat cu câteva ore în urmă, toate s-au destrămat prin acel sărut mărunt care a durat 12 secunde... După ce Vlad și-a îndepărtat fața, s-a așezat pe jos, gâfâind. M-am lăsat și eu în jos, sprijinindu-mă de perete.
— Cine? Cine ți-a spus că îmi place de Loren?
— Se vedea pe fața ta că-ți place. Mereu îi iei apărarea...
— Nu-mi place de ea...mie îmi place de tine...
Atunci am rămas mută. Am început să plâng mai tare. Vlad m-a luat în brațe dar l-am respins atunci când am auzit bușituri în ușă.
— Deschideți dracu', ce puii mei faceți?! striga Cristi, bușind ca un nebun.
M-am ridicat și am mers să descui ușa. Am trecut rapid pe lângă Cristi, iar apoi am început să alerg către camera mea. M-am încuiat acolo. M-am prelins în jos pe ușă și am început sâ plâng. Nu știam ce să fac. Iubeam felul în care încerca să mă protejeze Cristi, dar îmi plăcea și amuzamentul lui Vlad, și nu voiam să-i fac să sufere pe niciunul.
— Poți deschide ușa? Te rog! s-a auzit vocea lui Cristi.
— Lasă-mă!
— Te rog! se auzi vocea răgușită a lui Vlad.
— Lăsați-mă dracu'. Este cea mai rea vacanță. M-am bătut cu Loren, mă cert cu voi doi, fac crize de schizofrenie, este mai rău decât atunci când am mers cu bunica la piscină.
— Hai să discutăm!
— Nu vreau să discut! Vreau să mă lăsați în pace. Tot ce știți să faceți este să faceți oamenii să sufere!
— De ce spui asta? întrebă Vlad.
— Dacă toți fanii voștrii v-ar cunoaște în realitate, s-ar dezabona la două secunde după ce începeți să vorbiți cu ei.
— Dar, noi nu am face așa ceva... continuă Cristi.
— Dar ați făcut-o! Cu mine! Mă faceți să sufăr, vă comportați cu mine de parcă aș fi o jucărie și m-am săturat! Era mai bine când nu aveam prieteni! Era mai bine când nu știam să comunic și când nu aveam pe nimeni prin preajmă care să își bată joc de mine cum faceți voi.
Ușa s-a deschis brusc, împingându-mă lângă perete. Vlad și Cristi au apărut în încăpere, privindu-mă speriați.
— Cum căcat ați deschis ușa?!
— Am cheie...
— Lăsați-mă...
— Alexis, uite cum stă treaba. Amândoi ținem mult la tine, nu am vrea să-ți facem vreun rău, niciodată.
— Este greșit...
— Ce-i greșit?
— Nu ar trebui să vă placă la amândoi de mine. Vom ajunge la situația în care mă veți pune să aleg între voi doi. Iar eu nu voi putea. Niciodată. Pentru că sunteți identici, și totuși...așa de diferiți... Este greșit faptul că trebuie să trec prin toate astea fără prieteni care să mă sprijine.
— Păi...asta voiam să te rugăm...a spus Cristi.
— Ce?
— Alege pe cineva și fii împreună cu el. Te rog! a spus și Vlad.
— Știu că-l vei alege pe Vlad pentru că pe el îl placi, dar...
— Nu îl plac doar pe el. Vă plac pe amândoi. Ție ți-am spus doar că-mi place de Vlad și atât. Dar ar fi fost ciudat să spun că-mi place și de tine...
— De ce?
— Este ciudat să placi doi băieți simultan...
— Totuși...pe cine vei alege? insistă Vlad, iar Cristi aprobă.
— Eu...nenorociților.
