— Hei, de ce ai pornit alarma? întrebă Jacob, prinzându-mă din urmă. Mă distram să arunc cu rezerve neterminate în Carina și în prietenele ei îngâmfate.
— Părea că te distrezi și când ai intrat în clasă, când ele te țineau de brațe de parca ai fi cine știe ce erou, am murmurat eu.
— Trebuia să le joc jocul, erau părinții lor pe hol și chiar nu aveam chef să ajung la directoare, spuse el, ridicând din sprâncene.
M-am așezat pe o bancă din curtea școlii și mi-am dat capul pe spate.
— Uite o cioară! am spus, privind cerul.
Jacob se uită și el, iar apoi întrebă:
— Unde? Nu o văd.
— Stă chiar lângă mine, am spus ridicându-mi capul și privindu-l cu o privire neutră.
— Ce ai?
— De mușețel, te rog.
— Lasă glumele la o parte, ce s-a întâmplat?
— Diriga mi-o spus să le prezint școala fraților Munteanu.
— Serios? Ce mișto! Poate îți faci un gagic! a spus el, strigând, iar eu i-am dat un pumn în braț. Auu.
— Taci, nici nu vreau să te aud, voi fi morăcănoasă toată ziua. Nu pot să cred că trebuie să fac asta...
— Păi și atunci de ce ai pornit războiul?
— Războiul?
— Da. Toată cearta aia a pornit pentru că tu ai insistat ca Vlad și Cristi să stea în fața noastră.
— Tu cum ai fi reacționat dacă cineva i-ar fi spus dirigintei tale că nu ești destul de bun cât să ai niște vloggeri în fața ta? Am ripostat.
— Mhm, iar eu îți pregăteam un suc cu limonadăă! a spus el, arătându-și dinții.
După câteva momente de tăcere, am întrebat:
— Jacob, tu crezi că sunt...drăguță?
— Ce? Ești nebună? Ești cea mai drăguță fată pe care o cunosc! Numai când îți văd gropițele îmi vine să te mănânc ca pe un jeleu! a spus el, ciupindu-mă de obraz, așa cum o făcea bunica.
— Da, dar eu nu cred că sunt drăguță...
— De ce?
— Pur și simplu. Nu mă consider la fel de frumoasă cum este Carina, sau cum e Selena, sau poate cum este Alina, sau poate Bianca...
— Nu ești la fel de frumoasă ca ele. Ești mult mai frumoasă, doar că trebuie să zâmbești mai des.
— Mda, sigur.
— Privește-mă! Și eu arăt ca un rahat cu ochi. Dar asta e, nu ne putem schimba.
— Glumești? Tu ești fucking frumos. Nici măcar nu pare că suntem frați gemeni.
— Da, da, știu. Sunt frumos, deștept, deloc arogant, cu un intelect mișto și un IQ nemaipomenit și sunt și modest. Știai că am pătrățele?
— Adineauri spuneai că ești un rahat cu ochi! i-am reproșat, zâmbind.
— Da, am vrut doar să te înveselesc. Și oricum, dacă eu sunt frumos, și tu ești frumoasă. Nu vezi că suntem identici, doar că eu nu am sâni, tu nu ai morcovel și ai părul mai lung?
Am început un râs isteric și cred că mă înroșisem la față. Mă durea stomacul și nu puteam să respir. La un moment dat, un profesor a ieșit pe geam și a strigat la noi să mergem la ore. Am intrat în școală, continuând să vorbesc cu Jacob despre diferite chestii, apoi cineva l-a salutat pe Jacob.
— Cameron, ce faci? întrebă Jacob, mergând către el.
Eu am rămas nemișcată și mă uitam la el. Era un băiat înalt care părea că avea în jur de 20 de ani. Însă Doamne, ce mușchi avea pe el! Nu mai privisem niciodată un băiat așa.
— Cameron, ea este sora mea, despre care-ți vorbeam! spuse Jacob, apropiindu-se de mine.
S-a pus în spatele meu și m-a tras din nou de obraji.
— Nu e așa că e drăguță?
— Oh, se poate? întrebă băiatul. Pare că e chiar mai drăguță decât tine!
— Cum?! spuse Jacob, dându-mi drumul.
— Glumeam, semănați precum două picături de apă. Încântat, sunt Cameron, a spus băiatul, întinzându-mi mâna.
— Alexis. Îmi pare bine! spun apucând-o.
— Ce-i cu tine prin școală? întrebă Jacob, în cele din urmă.
— Vă cautam pe voi. Trebuie să vă dau o veste bună. Dar voi faceți în afara orelor?
— A fost război în clasa noastră, am spus eu, iar apoi am arătat înspre băi, unde băieți și fete așteptau la coadă pentru a merge să facă un duș.
Toți erau plini de cerneală sau pur și simplu voiau să fie în rând cu ceilalți. Am trecut pe lângă Cameron și am mers către Cristi și Vlad, care se uitau derutați în jurul lor.
— Buna! am spus eu, sec.
— Bună, au spus ei, în cor.
— Doamna dirigintă m-a rugat să vă prezint școala. Când vreți să mergem? am întrebat, punându-mi mâinile la spate.
— Acum? întrebă Cristi.
— Ok, deci, pentru început, aici sunt băile și dușurile.
— Ne-am dat seama, a spus Vlad.
— Dacă mergem tot înainte, spun, începând să merg, vedem celelalte băi.
După ce am terminat turul școlii, de la parter la etajul al treilea, am luat aer în piept și i-am întrebat:
— Și...voi locuiți departe de școală?
— Stăm la 5 străzi distanță, spuse Vlad, trecându-și mâinile prin păr.
— Aha, am spus eu, continuând să merg înainte, cu spatele la ei. Este adevărat că veți venii la acel meet, la noi în oraș? spun în cele din urmă, întorcându-mă cu fața la ei.
— Da, vor veni mai mulți vloggeri.
— Știu, știu. Mi-ar place să vin și eu.
— Poate poți veni cu noi. Dacă vrei, îți facem rost de permise de autorizație.
— Mie nu îmi va folosi, dar lui Jacob sigur da. Este înebunit după Magda.
— Hm, serios? întrebă Vlad. Cine e Jacob?
— Este fratele meu. Suntem gemeni, ca voi...
— Da, mă rog. Eu trebuie să merg în clasă acum. Pa! spuse Cristi, grăbit.
— Ah, stai! spuse Vlad. Am decis unde vom sta. În fața ta.
— Umm, bine?
— Ok, pa! a spus Vlad, trăgându-l pe Cristi în direcția opusă.
