Ne-au băgat pe toți în acea baie, unde nu era lumină. Era beznă. După ce au încuiat ușa, am început să bâjbâi după ceva de care să mă țin.
— Unde sunteți? întreb eu.
— Aici! au răspuns amândoi.
— Nu vă văd.
— Alexis, nu mai trage de timp. Spune odată pe cine ai ales! șopti Cristi.
— Da, haide odată! m-am săturat să tot aștept, comentă și Vlad.
— La naiba cu voi și cu dragostea asta! șopesc eu, răstit. Nu am ales încă pe nimeni.
— Atunci de ce ai mai pus jar pe foc?! se tăsti Vlad.
— Nu știu! Am fost o tâmpită! spun eu, pe același ton ca al lui.
— Ba nu! Te-am stresat noi prea mult...spuse Cristi.
Am auzit telefonul sunându-mi pe partea cealaltă a ușii. Era al meu. Ușa se deschise, iar Jacob îmi înmână telefonul. După ce s-a făcut din nou beznă, am răspuns.
— Alo? Mami? Ce faceți?
— Bună scumpo! Facem bine. Ne întoarcem peste câteva zile, dar să știi că vom avea musafiri.
— Ce fel de musafiri?
— Eh, lasă că aflii atunci...
— Nu mă face curioasă. Spune-mi acum!
— Bine, dar să nu țipi! Știi că acum câțiva ani ne vizitau frecvent domnul și doamna Coulter? Care aveau un fiu?
— Adică Mihai? (BanuBianca, nu interpreta greșit, asta nu se va întâmpla niciodată, nici în carte și nici în viața reală)
— Dă. Păi...noi te-am cam...
— Ce?
— Ești logodită cu Mihai, scumpo. Nu putem schimba asta acum. Îmi pare rău.
— CE? zbier eu. CHESTIA ASTA CU LOGODIRILE NU MAI E LA MODĂ DE MULT, MAMĂ! A EXPIRAT ACUM VREO DOUĂ SECOLE, CE NAIBA!
— Tatăl tău crede că e mai bine așa. Îmi pare rău.
— Doar el crede asta? Doar el a fost de-acord? Nu mă lua pe mine cu de-astea, mamă. Nu mă minți!
— Alexis, de-ajuns cu pălăvrăgelile! se răsti mama. Ajungem peste câteva zile în jurul orei patru seara. Să faci puțină curățenie...
Nu am lăsat-o să termine și am trântit telefonul, începând să plang. Simțeam cum o senzație de furie mă cuprinde.
— Ce dracu'! înjură Vlad.
— Cine era? întrebă Cristi.
— Îmi urăsc părinții...spun eu, printre plânsete.
— De ce? Ce au făcut? întrebă Cristi, din nou.
— M-au logodit cu un bou! Acum chiar nu voi mai putea să aleg pe nici-unul din voi. Îi urăsc! Mă urăsc, îmi urăsc viața...
— Deschideți ușa, nenorociților! urla Vlad, bătând cu pumnii în ușă.
— Alexis, spune-mi că nu e adevărat. Spune-mi că e una din glumele tale proaste!
— Cristi...te aleg pe tine...șoptesc eu, iar apoi totul se face negru în fața mea.
Sfârșit
------------
Hey guys! Scuze că a fost atât de scurt acest capitol. Cred că voi face și volumul doi, dar deocamdată, nu mă lovește inspirația. Vă rog mult să lăsați o critică constructivă! Probabil voi face câteva bonusuri, înainte să încep al doilea volum. Voi pe cine credeați că va alege Alexis?
