PROLOG

34.4K 787 22
                                    

  A mai trecut o seară în care nu am vorbit cu el. Încep să simt obișnuința, o obișnuință pe care nu credeam că o voi cunoaște. Dar de când inima mea și chiar eu însumi m-am spulberat în bucăți rătăcitoare, am învățat că nu mai are rost să cred.

Speram să-mi treacă până acum, dar nu mai sunt atât de optimistă. Speranța e tot ce mi-a mai rămas, dar încet, încet și ea mă părăsește.

Trebuie să uit, doar să uit că am trăit un vis, dar partea imposibilă e că nu pot când realitatea crudă mă izbește în fiecare moment al vieții mele.

RĂPITĂUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum