RĂPITĂ

CAPITOLUL 23

-Sunteți sigură că nu mă pot revanșa în vreun fel pentru ajutorul primit? o întreb a treia oară.

-Sunt sigură, vorbesc serios. Nu-ți face probleme. Ți-am spus că prezența ta este o încântare.

-Sunt foarte norocoasă că v-am întâlnit.  Nu știu ce mă făceam de una singură.

-Mă bucur că te-am putut ajuta, îmi zâmbește gazda mea.

E o persoană atât de minunată încât mi-ar părea rău să nu o revăd, dar nu cred că voi mai veni prin zona asta după tot ce mi s-a întâmplat în ultimele aproape două luni. Mi-e atât de dor de familia mea încât sunt emoționată că trebuie să mai aștept puțin și voi ajunge acasă și-i voi suna.

-Nu vreau să fiu nepoliticoasă, dar am o întrebare, mă adresez bătrânei în timp ce-mi încălzesc mâinile de ceașca cu ceai.

-Spune! mă îndeamnă.

-Nu v-ați plictisit să stați doar cu soțul dumneavoastră având în vedere că locuiți într-un loc izolat?

-Vrei să spui că poate aș vrea să-l înșel? întreabă destul de blând.

-O! Nu, nu. Nu sunt de acord cu așa ceva. Mă refeream la faptul că ați putea să aduceți pe cineva cu care să schimbați o vorbă și care v-ar putea ajuta în gospodărie, în afară de soțul dumneavoastră.

-Ne decurcăm noi cu gospodăria asta. Și sincer, ador să îmi petrec timpul doar cu soțul meu. Mereu ne-am înțeles foarte bine și ne face plăcere compania reciprocă.

-Se vede că încă îl iubiți.

-Nespus de mult, draga mea. E un sentiment minunat să-ți oferi inima cuiva și să ai încredere că nu ți-o va distruge..și să ai lângă tine acea persoană pentru tot restul vieții tale, pentru că am ajuns la vârsta asta și soțul meu drag nu m-a făcut să regret că i-am oferit toată încrederea mea.

Vorbește din inimă și asta explică multe. Aș vrea ca și eu să găsesc persoana potrivită căruia să-i încredințez inima mea și toată încrederea. Acum că mă gândesc, mă doare sufletul să știu că Stefăn nu v-a fi acea persoană. Dar inima mea e încă la el. De ce dragostea trebuie să fie atât de complicată?

-E foarte frumos modul în care vorbiți despre bărbatul pe care l-ați ales ca jumătatea dumneavoastră, o admir.

-Mulțumesc. E ceea ce simt.

Un scârțait se aude din cealaltă încăpere, iar pe fața femeii apare un zâmbet imens.

-A venit soțul meu, mă informează și iese din bucătărie.

Aștept cuminte pe scaunul meu luând o gură de lichid dulce. Sper ca bărbatul să nu se supere că am venit aici.

-Uite, dragul meu. Ea e Maya, spune doamna Crauford intrând, urmată de un bătrânel mai înalt decât ea, la fel de cărunt și cu ochi negrii.

-Încântat de cunoștiință, Maya. Eu sunt Richard Crauford, mi se adresează și-mi întinde mâna.

Mă ridic politicos și i-o strând, după care spun:

-Asemenea!

-Richard, dragul meu, ți-e foame?

-Da.

-Atunci așează-te la masă și te servesc imediat. Apropo, i-am spus Mayei că o vei duce tu până în oraș, îi aduce la cunoștiință, iar eu sper să nu se enerveze.

-Dacă nu e niciun deranj, zic rușinată.

-Ce deranj? Sigur că am să te duc, dar prima dată trebuie să verific ceva la motor. N-a sunat prea bine pe drumul înapoi și sper că nu s-a stricat nimic.