RĂPITĂ

CAPITOLUL 16

  Îmi frec ochii cu mâinile în momentul în care mă trezesc. Mă ridic somnoroasă în șezut și remarc faptul că mă aflu în pat. Cum am ajuns aici? Scanez camera și nici urmă de Chase. Îmi fac rutina zilnică și servesc micul-dejun. Într-un fel ciudat mi-aș dori ca Chase să fie aici ca să vorbim și să-mi treacă timpul. Seara trecută am uitat să-l întreb ce plan are pentru evadarea mea. Acum, sincer, nu știu dacă Stefăn se v-a obosi să mă ajute. Recunosc că cel cu ochi albaștrii e singurul băiat pe care îl agreez dintre cei patru. Amuzant, acum câteva zile aș fi râs dacă cineva mi-ar fi spus că vom ajunge să ne înțelegem..oarecum. Când valetul își face prezența ca să-mi ia tava goală îl întreb:

-Îmi puțeți aduce un cappucino?

-Bineînțeles, imediat.

La scurt timp acesta se întoarce și-mi așează cana pe masa din fața canapelei.

-Dacă doriți, în fiecare dimineață vă pot aduce la micul-dejun o cană cu cafea.

-Nu beau cafea. Adica, doar cappucino slab.

-Atunci doriți în fiecare dimineață cappucino?

-Da.

-Am înțeles. La revedere!

Îmi iau cana și ies pe balcon. Îmi place să fiu scăldată în căldura soarelui și să privesc natura atunci când nimeni nu este prin preajmă. Îmi duc obiectul de porțelan la gură și inspir mirosul îmbietor. Iau o gură mare și mă bucur de gustul bun care îmi mângâie papilele gustative. Aud clanța ușii de la intrare mișcându-se, urmată de un sunet provocat de tocuri și privesc în direcția ușii balconului. Nu, te rog, nu! Implor în gând. Amanda își face prezența și simt cum atmosfera se îngreunează.

Este îmbrăcată într-o fustă verde închis, un tricou mulat negru și o percehe de sandale cu toc într-una negre. Este machiată discret, evidențiind-ui trăsăturile fine ale feței. Unghiile ei lungi, vopsite în negru și bine îngrijite îi oferă o atitudine de vrăjitoare rea, după părerea mea. Totuși, mereu elengantă și frumoasă. Urăsc că reușește să arate atât de bine. Probabil deaia Stefăn a ales-o în locul meu. Ce? Doamne ce am spus? Nu sunt atât de oribilă pe lângă ea. Singurul ei avantaj e atitudinea impunătoare pe care o adoptă față de toată lumea. Oh, și când pun "Stefăn" și "Amanda" într-o propoziție pieptul mă înțeapă și stomacul mi se strânge dureros. Speram să nu o mai văd vreodată pe femeia asta de când i-am auzit gura spunându-i numele fostului meu iubit. Îmi vine s-o iau și s-o arunc de la balcon, să-i privesc expresia speriată în timp ce trupul ei neînsemnat se prăbușește, scăpând pamântul de umbra ei infectă. Doamne, mă abțin cu greutate în a nu face vreo șcenă de gelozie, chiar dacă Stefăn e liber să facă ceea ce dorește.
Aș fi putut trăi fără să știu vreodată că Stefăn m-a dat uitării și s-a încurcat cu o târfă. M-aș fi putut amăgi cu ideea că Stefăn încă simte ceva pentru mine. Atunci ar fi fost mult mai ușor de suportat durerea pe care reușește să mi-o provoace.

-M-ai auzit? întreabă așezându-se pe celălalt scaun albastru.

-Ce?

-Chiar ești surdă sau doar te faci că nu mă auzi?

-Controlează-ți limbajul dacă vrei să ieși vie de-aici, o ameninț.

-Cum să nu! râde batjocoritor.

-Ce cauți aici? o întreb tăios în timp ce mai iau o gură din cana cu lichid cald.

-Verificam dacă fratele meu e aici...și oricum vroiam să te întreb ceva.

-Ce?

-Ce ști despre locul în care te aflii, despre băieți și despre mine?

-Acum sunt la un interogatoriu?