CAPITOLUL 24

10.4K 426 30
                                    

-Îmi pare rău pentru tine, dar eu tot trebuie să-mi fac treaba, glasul lui se schimbă și se ridică în picioare trăgându-mă după el și lipindu-mi spatele de pieptul său. Chiar dacă mă așteptam să simt mușchii lucrați ai băieților și nu s-a întâmplat, bătrânul avea o construcție solidă.

Scot un scâncet de teamă atunci când îmi așează pistolul la cap.

-Vei fi cuminte indiferent de ce-ți voi face sau v-a trebui să trag? îmi dă două variante, dar e o alegerea grea.

Nu pot să-l las să mă domine, nu-mi stă în fire să mă supun, iar în ultima vreme mi s-a ordonat de prea multe ori. Pe de altă parte nu vreau să mor, țin la viața mea așa groaznică cum e ea. E o alegere grea, dar într-un final răspund:

-Voi fi cuminte, unele dintre cele mai grele cuvinte pe care sunt nevoită să le spun.

Satisfăcut, mă întoarce cu fața către el și îmi scanează trupul de parcă aș fi ceva nemaivăzut până acum. Mă simt legată sub privirea lui obraznică și nu-mi place deloc, cu toate că m-am cam obijnuit cu privirile răpitorilor mei, n-am uitat că acest om e de vârsta bunicului meu, iar asta mă dezgustă. Of, fac ce fac și gândul îmi zboară la cei patru care m-au ținut captivă! O să-mi fie greu să uit această perioadă a vieții mele.

Revenind la prezent, bătrânul intră în acțiune și se apropie de mine până când mâna lui mare îmi prinde obrazul stâng și-l mângâie ușor. Pielea lui e aspră și rece, iar eu mă simt ciudat. Nu vreau ca domnul Crauford să profite de mine. Gesturile și mintea sa bolnavă sunt mult prea nefirești pentru mine. Această "legătură" nu ar trebui să se întâmple niciodată.

Mâna sa dreaptă călătorește pe talia mea înfigânduși degetele groase în carnea mea fragedă. Îi văd dorința în ochi și toate acestea mă sperie. Privirea sa se oprește pe bustul meu și parcă simt că sutienul mă strânge. Mâinile sale îmi prind cupele materialului alb și le strâng ușor. Eu trebuie să stau și să nu mă împotrivesc acțiunilor lui, iar asta e dintr-o dată al dracului de greu. Când eram în vila lui Moore măcar aveam răpitori frumoși ceea ce compensa lucrurile pe care voiau să mi le facă, dar așa mie scârbă și rușine. Oricum, eu am ochi doar pentru Stefăn, dar n-am greșit cu nimic dacă am făcut o remarcă.

Mâinile sale îmi strâng sânii din ce în ce mai tare și devine dureros. Scot un sunet subțire, iar bărbatul reduce strânsoarea. Își mută o mână pe posteriorul meu și strânge din nou cu putere. Acesta nu mai era persoana cu care am avut conversația aceea serioasă despre iubire.

-Oprește-te! O să mă învinețești!

-Și?

-Mă doare!

-Nu te mai plânge, spune scurt și încerc să-mi controlez temperamentul.

-Dar e dureros și nu-mi place.

-Mie-mi place! Mă simt bine când provoc durere unei femeii și o domin.

-Nu mă domini cu nimic, moșule! mă enervez.

-Cum mi-ai spus? întreabă serios.

-Ce? Doar nu mai ai 20 de ani, îi replic acid.

Omul își bagă mâna în părul meu și trage în așa fel încât sunt nevoită să ma aplec dacă nu vreau să-mi smulgă podoaba capilară. Urăsc ca cineva să-și înfigă într-un mod brutal mâna în părul meu portocaliu. Ajung în genunchi în fața lui și mă simt ca o sclavă în această poziție. El, nervos mă întreabă:

-Acum nu te domin, puștoaico?

-Îmi amintiți de cineva nu foarte drag mie când vă adresați așa.

RĂPITĂUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum