RĂPITĂ

CAPITOLUL 26

-Uită-te la mine! îmi ordonă calm când ne desprindem din îmbrățișare.

Ochii lui căprui și frumoși mă liniștesc de îndată ce-i privesc. Doar el are acest efect asupra mea și câteodată chiar îl urăsc pentru asta.

-Totul e în regulă. Erau niște oameni răi, da, erau bătrâni, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că au m-ai luat viața unei tinere înainte și probabil tu ai fost următoarea pe listă. Oricum, Richard era prea cocoș, iar lui Moore nu-i plăcea asta.

  Stau și analizez ceea ce tocmai mi-a spus și încerc să mă conving că nu e chiar vina mea. N-aș putea să le uit niciodată zâmbetele amabile și brațele calde cu care m-au primit. Zâmbete care ascundeau doar minciuni. Așa e, dar n-aș putea să-i uit. Știu că o parte din vină e a mea și o să trăiesc cu asta toată viața.

-Mulțumesc că ai rămas cu mine, mă trezesc spunând după ce-mi șterg lacrimile.

-Nu te-aș fi lăsat singură chiar dacă nu m-ai fi vrut aici.

Mereu te vreau aproape.

-Crezi că Moore o să se enerveze pe mine la fel de tare cum cred eu?

-Sincer, nu știu. Era cam supărat când am ajuns, dar nu părea neapărat supărat pe tine. Era chiar îngrijorat de starea ta de sănătate pentru că nu ai arătat prea bine. La un moment dat respirai atât de greu încât credeam că nu mai respiri deloc. Au fost câteva ore destul de groaznice. Chiar am chemat un doctor care ți-a injectat ceva în mână, termină de spus și-mi arată mica înțepătură de pe antepraț.

-Credeam că doar am adormit când m-ai luat în brațe. După aceea m-am trezit când m-ai îmbrăcat, spun și mă uit în jos la materialul moale ce-mi acoperea trupul subțire, și m-am trezit din nou acum.

-De fapt ai leșinat. Și am încercat să te îmbrac după ce ți-a administrat medicul medicamentul și te-ai trezit brusc. Atunci am răsuflat ușurat știind că ești teafără.

Ascult cuvânt cu, cuvânt tot ceea ce-mi povestește și jur că aș putea sta zile la rând ca să-l ascult. Nu am vorbit normal de ceva vreme și mi-a fost pur și simplu dor de asta. În ochii lui am citit îngrijorare și în glasul său teama, încât îmi dau seama că a fost necăjit și mă bucur că a avut grijă de mine.

-Ascultă, mă trage afară din gânduri, iartă-mă că te-am sărutat și mi-am ținut mâninile unde nu ar fi trebui să le pun.

Uau! La asta nu mă așteptam.

-Și într-un fel am dat vina pe tine. Eu am fost cel care te-a sărutat și n-a fost corect, adaugă.

-Nu-i nimic!

M-am obișnuit cu respingerea din partea ta, aș fi vrut să adaug.

-Dar aș vrea să-mi spui ce se întâmplă. De ce m-ai sărutat? De ce te-ai oprit după aceea? De ce-ți pare rău că ai făcut-o?

Prea mulți "de ce" la care vreau să știu răspunsul.

-Eu nu am o explicație pentru toate astea, se fâstâcește și știu că minte.

-Ba da ai.

-Nu vreau să vorbim despre asta.

-Eu vreau, încerc să scot ceva de la el.

-De când nu ai mâncat? Trebuie să mănânci ceva, schimbă atât de vizibil subiectul.

-Nu vreau mâncare, vreau explicații.

-Mă duc să îți aduc ceva, se ridică și pleacă scăpând de tot ceea ce trebuie să clarifice.

Tipic bărbaților.