RĂPITĂ

CAPITOLUL 21

-Ce idee nebunească? întreabă Moore apărând din senin.

Tresar speriată și mă întorc cu fața către acesta. Brunetul are un zâmbet stupid pe față și se așează pe unul dintre cele două scaune albastre.

-Nimic important, mint.

-Ești sigură?

-Da, e doar ceva ce mi-a venit pe moment. Și e personal, îl informez.

-Să nu faci nimic stupid, îmi spune calm, dar știu că în vocea sa e o urmă de amenințare.

-Ce aș putea face?

O păi, mă gândeam să leg cearșafuri de pat între ele și să cobor de la etajul patru cu ajutorul lor în speranța că voi evada și nu te voi mai vedea niciodată. Asta sigur e stupid, adaug în mintea mea.

-N-am să-ți dau idei, zâmbește slab și e unul dintre momentele când pare un băiat de treabă.

-N-am nevoie de ideile tale, replic rezemându-mă de balustradă.

Le am pe ale mele, spune vocea din capul meu.

-Eu doar te-am avertizat.

-M-ai avertizat pentru că mă banuiești degeaba.

-Poate. Dar trebuie să cunoști consecințele, îmi zice relaxat.

-De câte ori trebuie să-ți spun că eu nu sunt unul dintre "supușii" tăi? îl întreb și mimez ghilimelele în aer.

-Atâta timp cât ești în casa mea trebuie să urmezi regulile mele chiar dacă nu ești "supusa" mea, râde de mine și repetă mișcarea mâinilor mele de mai de vreme.

-În caz că ai uitat, din nou, mă aflu în casa ta împotriva voinței mele, i-o întorc.

-Detalii, detalii, gesticulează nepăsător din mâini.

Îmi dau ochii peste cap enervată deja de atitudinea lui. Totuși,mă bucur că nu e la fel de nervos pe mine cum credeam și că pare să uite incidentul de ieri.

-Repet, dacă vrei ca prețiosul de Stef să nu pățească nimic îți sugerez să fi cuminte.

Vorbești cu persoana greșită.

-Crezi că dacă îl folosești pe Stefăn în planul tău doar ca să nu fac nimic prostesc mă vei convinge să fiu ascultătoare?

-Da.

-Greșești!

-Oare?

Mă enervează când are dreptate. Normal că aș face orice doar ca Stefăn să nu pățească nimic, chiar orice. Doar că vreau ca Moore să nu-l mai folosească astfel ca să pot să-mi pun planul în aplicare. Trebuie să-l conving că nu-mi pasă de șaten, dar aleg să tac pentru că nu știu ce să spun ca să nu-l provoc.

-Eu plec, mi se adresează "șeful", dar nu-i spun nimic și dispare din raza mea vizuală.

Când intru înapoi în cameră îl găsesc pe fostul meu ridicat în șezut în timp ce-și freacă ochii frumoși cu dosul palmei.

-Neața! spune la vederea mea și-mi oferă un zâmbet după care mă topesc instantaneu.

-Neața! Cum ai dormit? îi întorc zâmbetul.

-Ciudat de bine.

Exact așa a fost și la mine. Stomacul mi se strânge la gândul că poate și pentru el prezența mea a fost liniștitoare. Dar cred că nu e așa.

-Cum te simți? mă interesez.

-Mai bine ca aseară, răspunde acesta și mă bucur mult.

O să merg să mănânc ceva și probabil voi mai dormi pentru că totuși nu sunt într-o formă bună, mă informează.