Acesta este dorul de prăpastie
Când știi că te vei prăbuși fărâmițat
Picând în golul infinit
Și atât de înghețat...
Când știi că n-ai aripi să zbori
N-ai aripi care să te-ntoarcă
Și să revii din nou ciudat
Înapoi pe margina cea dreaptă...
Când știi că n-ai putere atât de-adâncă
Să mai suporți să plângi în întuneric
Și să te lași căzând pe veci
Împins de gândul tău coleric...
Și știi prea bine c-o să mori
Pe fundul amintirilor profunde
Atunci când sufletul crapă disperat
Și-adie câteva secunde
Apoi prăbușit pe fund de amintiri
Pătate de iluzii agățate
Se izbește tragic și se stinge
Pe loc moartea îl străbate.
Și te pătrunde instantaneu
Când cazi cu toată greutatea
Și când morții te lași pradă
Și părăsești dur realitatea...
Și-ndrepți piciorul să atingă
Imensitatea fără capăt
Și lacrimile îți zâmbesc
Și glezna ți-a scăpat...
Te uiți în sus la cerul moale
Să-nchizi ochii nu apuci,
Ultima dată într-o viață
Pe care n-ai putut s-o duci...
