Dorul mă face să mă-ntorc, s-ascult la inimă păgână
Cum se trăiește fără mine și cum se sfărâmă,
Cum plâng și din lacrimi, slăbiciuni
Îngerii-și fac rugăciuni.
Cum dorul de septembrie mi se-ntoarce letargic
În lacrimi purpurii și într-un cer magic,
Dor prelins pe coapsă frântă de mister
Până-n călcâie,mai sus de "efemer"...
Cum dor de 'amuțit' deja nu-mi mai tace,
Și frunze de copaci să cadă le face,
S-adie spre-asfalt maro-movulii,
Mirându-ne că-mi ești,mirându-te,să mi fii...
Și-am dezbrăcat îngeri la-l rugăciunii asfințit
Cu aripile și sângele lor mi te-am acoperit
Acum tot ce rămâne e să-mi devii minune
Sau septembrie măcar ori cum ți se mai spune.
Dar dac-ai fi avut în tine ochi și inimă și buze
Nu doar ploi, căzute frunze
Puțină moarte și-n tine, nu doar în restul vieții
I-ai fi dat poate un sens frumuseții.
I-ai fi dat dor până-n vârf de inimă-mbătrânită
I-ai fi dat sens,s-ar fi simțit iubită
Și-ai fi dezmierdat ușor cu ochii închiși
Moarte de vară îngerească cu iriși deschiși.
Și eu ți-aș fi înflorit în vis și-n sânge inocent
În care te-am văruit, îmbrăcată indecent,
Și am să-ți apar când crezi c-am dispărut
În altă toamnă, alt dor și sărut.
Un înger ne scrie acum nu testament, ci un alt zbor
Atâta zbor și atâtea țări calde fără dor,
Doar un tablou surprins de frenezie,
Ambalat în oximoroane și vers de poezie.
De dor se-ntorc acum toți îngerii plecați
Ce-ți poartă grija absurd, de parcă ți-ar fi frați
Se-ntorc mai îngeri și îți fac haină
Și ne sângerează tuturor aceeași rană.
S-au întors nebunii și pentru tine s-au dezbrăcat
Și-acum ard în focul ochilor mei...nu e păcat...?
Întorși de mine-au fost c-o oarecare teamă
Plângând pe icoane, te-au ruginit în toamnă...
