Aș vrea să te sculptez în țurțuri reci
Să-ți pun zgardă de frig,să stai pe veci în frângeri
Să-ți brăzdez cu lacrimi fața,să nu te las să pleci
Să te distrug,și-apoi,te recompun din îngeri.
Aș vrea să dau viață morții,lăsând viața să moară
Și să pășesc pe amintiri,să nu le simt ca cioburi
Aș vrea să eschivez printre durere,dar să nu mă doară
Aș vrea să fiu adictă, dar nu după droguri.
Ci după mirosul tău de iarnă și de ger
Să mă izolez în trista nepăsare
Și-aruncând tăcere atât de pasager
Crezând prostește că ea încă mă doare.
În nopți valpurgice doi vinovați
Cu vina înghețată-n lac de amintiri
Pe care-ncerci cu greu să îl străbați
Aluneci pe sticla de dezamăgiri...
De ce ești așa de rece, de ce te-am înghețat?
Cu zgărzi îndurerate de frig și de ceață
Într-un palat de durere fin te-ai fărâmat
Și te-ai făcut din nou...fărâme de gheață.
Cu respirația-mi fierbinte încerc să te topesc,
Dar mă împungi cu țurțuri și-un suflet volatil
Voi îngheța cu tine printre nelumesc
Pierzându-ne amândoi atât de inutil...
