Mor acum în valuri de păcate
În materia temporară a câtorva ore
În reflexia falsă de identitate
A oglinzilor vizibile, dar așa incolore...
Mor acum știind doar să m-ascund
În fire de praf și-n zâmbete răzbite
Știind să cos nu mai mult de un cuvânt
Pe hârtii de timp, de cuvinte ciobite.
Mor denaturând existența universală,
Mor cum am trăit prea de la-nceputuri,
Mințind împrejurarea că pare reală,
Găsind un viitor în prea multe trecuturi.
Mor în clipita secundei de moarte
Crezând că "acum" poate fi mai târziu,
Crezând că "acum" o să se-ntoarcă poate
Și-atunci probabil am să pot să îi fiu.
Acum îmi aduc aminte vag de cum am murit
Și încă mor în viduri mute și-n multe infinituri
Metamorfozată într-un chin de neoprit
Creînd metamorfoze și alte nimicuri.
Îmi închipui din nou vechiul purgatoriu
Și văd un univers și-un altu-n coliziune
Și versuri și pe mine arzând în crematoriu
Și Tu,veșnicie, și-a mea slăbiciune.
Și mor și așa creez un 'tot' din nimic,
Și mă fac ocean în care-ai să te-neci,
Mă fac cerul însăși și am să te ridic
Și încă sunt aici, dar tu unde ești?
Și iar mor și-ți dau sinele meu ție
Și-ți dau tot ce poate dura și durea
Și amintirile vagi mi le păstrez mie,
Și 'eu' din purgatoriu voi fi iar a ta.
Din nou am murit și aer m-am făcut
Să pot trece prin tine și să îți dau viață
Universul în mine mi l-am coborât
Transformându-l în iubire și-n pulbere de gheață.
Și mor...căci neomenescul ne e omenesc,
Mă fac amintire de cosmos și urmă de cometă
Am mângâiat infinitul cu-al meu nelumesc
Și-așa am devenit din nou o incompletă.
Și te-am transformat derizoriu-n galaxie,
Mi-am murit ultima dată într-o existență
Te-am făcut din mort,finală poezie
Și pe mine din moartă,o reminiscență...
--------------------------------------
