Ankita este o femeie care deși este frumoasă, totuși este singură. Deși este înconjurată de prieteni pare a fi atât de tristă. Viața ei este învăluită în mister și oricât ai încerca să afli ceva, nu te alegi decât cu noi enigme, noi întrebări fără r...
Afară plouă. O ploaie liniştită şi caldă de început de toamnă. Ankita era nostalgică. Nu mai înţelegea ce simte. Îşi puse căştile pe cap şi ieşi la o plimbare în parcul din apropierea casei. Oamenii încercau să se ascundă de ploaie folosind umbrelele, gecile sau alegând să stea în casă, cel puţin până se opreşte ploaia. Ankita însă păşea agale fără să îi pese de ceea ce se întâmpla în jurul ei. Adora să simtă picăturile de ploaie pe chipul ei. Stropii calzi îi udase părul făcându-l să revină la forma lui naturală, ondulată. Era pierdută în lumea ei şi privea în gol fiind copleşită de un amalgam de sentimente şi o mulţime de întrebări.
Oare chiar sunt gata să merg mai departe? Încă trăiesc cu amintirea lui Andy în inima mea. Oare voi fi în stare să îi permit lui David să se apropie de mine? În toată viaţa mea Andy a fost singurul bărbat, în afară desigur de tatăl şi fratele meu, căruia i-am permis să mă ţină în braţe. Încă mai simt braţele puternice ale soţului meu care mă cuprindeau şi mă treceau fiorii de fiecare dată când o făcea. Dacă nu voi fi în stare să îl fac fericit pe David? El este vizibil îndrăgostit şi nu aş vrea să îl rănesc în vre-un fel. Este o persoană extraordinară şi merită să fie fericit cu sau fără mine.
Îşi scoase telefonul din buzunar şi apelă în speranţa că va putea găsi un răspuns sau cel puţin o alinare.
- Bună Ankita.
- Bună mama. Ce faci?
- Eu cu treburi prin casă că afară plouă, dar tu eşti bine?
- Da, sunt bine, doar am vrut să te aud.
- Ankita, nu mă poţi amăgi. Vocea ta e tristă şi în plus am vorbit amândouă aseară. Nu uita eu sunt mama ta și te cunosc foarte bine.
- Mama, nu știu dacă am făcut bine că am acceptat prietenia lui David.
- Scumpa mea, știu că orice decizie a ta este luată cu multă înțelepciune și e foarte bine gândită. În plus nu vei ști dacă este bine sau rău, dacă nu vei încerca. Draga mea, oferă-ți și ție și lui o șansă. Nu ai acceptat o cerere în căsătorie, ci doar pentru a vă cunoaște mai bine. Dacă vei simți că nu merge, atunci vei pune punct. Discută cu el aceste lucruri. Oricum ar fi nu uita: noi familia ta vom fi mereu alături de tine. Te iubim, să nu uiți asta!
- Oh, mama și eu vă iubesc și vă mulțumesc mult că îmi sunteți alături... Mama trebuie să închid, mă sună Maria.
- Te pup, ai grijă de tine.
- Da, Maria.
- De ce umbli prin ploaie? Ești udă toată.
- Eu? De unde știi? Unde ești?
- Noi suntem pe terasa din colțul parcului. Vii și tu? Vine și David în câteva minute.
- OK, mai stau un pic și vin, sau de fapt merg până acasă să mă schimb și vin.
.......
Hei, iată-te! În sfârșit.
- Bună tuturor, spuse Ankita zâmbind. Dar cum de suntem doar fete?
- Sunt și băieți. Tocmai au plecat să ne aducă câte un suc de la bar.
Din celălalt capăt al terasei, așteptând să ia comanda, David observă venirea ei. Pe chipul lui se schiță un zâmbet când o privi pe cea de care se îndrăgostea pe zi ce trece tot mai mult. Zâmbetul îi dispăru de pe față în momentul în care un tip blond, bine făcut și înalt o cuprinse pe Ankita de la spate prinzându-i trupul într-o îmbrățișare drăgăstoasă. Uită de orice comandă și porni spre locul în care se desfășura acțiunea. Nu reușise să facă doi pași că reacția ei îi uimi pe toți. Se smucit din brațele tipului întorcându-se la 180 de grade lăsând ca palma ei dreaptă să se așeze pe obrazul lui într-o lovitură care se auzi destul de tare și care îl făcu pe blond să închidă ochii de durere și să ducă mâna la obraz.
- Ankita, spuse acesta privind-o bulversat.
- Eu te-am avertizat!, îl preveni ea printre dinți. Ți-am spus că dacă te mai apropii de mine vei regreta. Cum îți permiți?, urlă aceasta la el.
- Dar eu te iubesc.
- Mă iubești?!, spuse ea indignată. Tu nu știi ce înseamnă să iubești cu adevărat.
- Ți-am promis că nu voi renunța la tine!
- Uite ce e, îi spuse îndreptându-și spre el degetul arătător în semn de amenințare. Eu nu sunt una dinte fetele pe care le tot hărțuiești cu așa zisa dragoste. Este ultima avertizare. Dacă te mai apropii de mine la mai puțin de un metru sun la poliție și mă voi asigura că nu te vei mai apropia de mine niciodată.
- Bine, am înțeles, spuse el ridicând mâinile în semn de renunțare. Nu voi mai insista.
- Și ca să știi, îi spuse Ankita pe un ton mai calm, nu sunt singură, am pe cineva spuse ea mergând în fața lui David care între timp ajunse lângă ei și care privea uimit toată scena. Așa că, continuă ea, vezi-ți de viața ta și lasă-mă în pace.
Dezamăgit tipul se retrase realizând că nu mai are sens să mai încerce. Ankita se așeză pe unul dintre scaunele libere din preajma ei.
- Wow Ankita, palma aceea a fost desprinsă din filme, spuse Delia amuzată.
- Nu mai spune, zâmbi ea, l-am pălit atât de rău că mă ustură și acum palma. Nu știu cum am făcut, m-am trezit doar în clipa când mâna mi-a aterizat pe fața lui. Pe bune m-am săturat să văd tipi care consideră că femeile sunt proprietate publică.
- Dar de unde ai știut că era el?, întrebă Cristy curioasă.
- Nu am știut, putea fi oricine, tot și-o lua.
- Dar dacă era David?
- Nu putea fi el pentru că l-am văzut la bar. Dar sincer să fiu îmi va lua ceva timp până mă voi obișnui, spuse ea privindu-l stânjenită pe David care se uita la ea amuzat.
- Dar cine este tipul?, întreabă David curios.
- Este un coleg de lucru, explică Cristy, care îi tot face curte de un an.
- Hei, dar cu ce ocazie v-ați adunat?, întreabă Ankita încercând să schimbe subiectul.
- Oh, da. Am vrut să vorbim despre ce cadoul să îi cumpărăm lui Bogdan de ziua lui, explică George.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
