Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)

Capitolul 25 Singuri.

Momentele petrecute în sânul familiei Solomon erau extraordinare. Soții Solomon au început să depene amintiri din perioada copilăriei lui David și Oly, spre disperarea celor doi frați. Povesteau cu lux de amănunte prima băiță, primii pași, fițele și frazele spuse de cei doi. Ankita îi asculta cu mare interes și îl tachina din priviri pe David ori de câte ori afla vre-o năzdrăvănie de-a lui.

- Am nevoie să folosesc baia, îi șopti lui David într-un târziu.

- Pe scări, a doua ușă pe stânga.

- Bine, mulțumesc.

- Vrei să vin cu tine?

- Nu, cred că mă descurc.

Ea se scuză și ridicându-se se îndreptă spre scările care duceau la etaj. La scurt timp și ceilalți s-au ridicat din fotoliile lor pentru a o ajuta pe Elena să ducă ceștile murdare în bucătărie. Oly se ridică și ea la etaj pentru a vedea dacă nu s-a trezit micul Adam. După ce a pus vasele în mașina de spălat, David a mers în living discutând cu tatăl lui noul contract semnat de curând cu un prestigios om de afaceri. Mihai își sfătui fiul să fie foarte atent atunci când încheie orice clauză cu acel afacerist, pentru că în ultima perioadă s-au înfăptuit foarte multe fraude.

- Mă scuzi, tata. Ankita întârzie prea mult timp la baie. Merg să văd dacă totul este bine.

- Da, sigur.

Se ridică în grabă pe scările din lemn masiv. Ajuns în hol observă că lumina la baie era stinsă, semn că nu era nimeni înăuntru. Se îndreptă spre camera sorei lui de unde se auzea vocea lui Oly. Când a ajuns în dreptul ușii aceasta a fost deschisă brusc și de trupul lui solid se izbi Ankita care ieșea grăbită din cameră.

- Aici erai, spuse el.

- Te rog, du-mă acasă, spuse ea dându-se un pas în spate. El se apropie de ea și prinzându-i bărbia îi ridică fața înspre el. Ankita plângea.

- Ce s-a întâmplat? Ești bine?

- Te rog mult, du-mă acasă.

- Bine, hai, fu de-acord David considerând ca va fi mai bine așa, fiind că știa că nu îi place să arate și altora suferința sau lacrimile ei. Își luase în grabă ambii lucrurile și scuzându-se scurt soților Solomon au ieșit pe ușă. Ajunși în mașină Ankita își puse tăcută centura și privea prin geam încercând să ascundă lacrimile care îi curgeau șiroaie.

- S-a întâmplat ceva?

- Nu, stai liniștit, voi fi bine.

- Dar nu ești bine și urăsc să te văd suferind. Vorbește-mi!

- Crede-mă, cu timpul voi fi bine.

Ajunși în fața blocul ei David a parcat mașina oprind motorul. Ankita îi spuse un „noapte bună" scurt și distant după care coboară din mașina îndreptându-se spre intrare. El coborî la rândul lui în grabă din mașină și alergă în urma ei. O oprește și o întoarce cu fața spre el. Fața ei era scăldată în lacrimi.

- Iubito, ce s-a întâmplat?

- David, va trebui să ne despărțim!

- Poftim?

- Da, va fi mai bine așa!

- Să ne despărțim? Ankita, tu te auzi ce spui? Am greșit cu ceva?