Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)

Capitolul 21 Lacrimi.

Edy se urcă în mașină și îi făcu cu mâna Strumfiței lui iubite. Și-ar fi dorit să poată sta mai mult timp cu ea, dar mai avea doar câteva zile pe care dorea să le petreacă alături de părinți și după aceea se întorcea din nou la slujba lui pe mare. Ankita făcu cu mâna și îi zâmbi forțat. Sufletul ei striga de durere. Îți dorea să se ascundă în brațele lui protectoare și să plângă, însă era conștientă că fratele ei ar fi tras la răspundere și ar pedepsi pe oricine ar îndrăzni să îi facă Strumfița să plângă.

După ce acesta a plecat, ea s-a întors în apartament încuind cu cheie ușa și mergând în camera ei. Închise ușa camerei în urma ei și făcând doar doi pași se prăbuși în disperare pe podea lângă patul ei. Își sprijini capul de salteaua moale slobozindu-și lacrimile și plânsul disperat. Nu mai putea ține această suferință și știindu-se singură începu să plângă în voie. Simțea că inima i se sfărâmă în mii de bucăți. Se învinuia pe sine considerând că a acceptat prietenia lui mult prea devreme. Poate că nu ar fi trebuit să accepte niciodată această prietenie. Îți aminti clipele frumoase petrecută alături de Andy, în care glumeau spunând: "Ankita, aș vrea să te văd cum mă înșel, deși sunt sigur că nu știi cum să o faci!" iar faptul că David o considera atât de josnică încât să îl înșele în văzul lui, o sfâșia. Lacrimile continuau să curgă ca un râu nesecat, iar ea nu le oprea în nici un fel. Doar astfel spera ca durerea să îi fie alinată.

Soneria apartamentului suna în mod insistent. Ankita știa că Maria are cheia cu ea, de aceea nu intenționa să deschidă oricine ar fi. Era convinsă că acea persoană insistentă va realiza că nu este nimeni acasă și va pleca în curând.

În spatele ușii David continua să apese pe sonerie. Pe chipul lui se evidenția acum îngrijorarea că ceva grav s-ar fi putut întâmpla în spatele ușii. Într-un final se hotărâ să folosească cheile Mariei. Deschise ușa și din dormitor se auzea plânsul nestăpânit și sfâșietor al Ankitei. Nu știa ce îl doare mai tare, faptul că ea plânge din nou suferind în taină, sau faptul că el era cauza acestor lacrimi. Își scoase încălțămintea și se îndreptă spre camera ei. Apasă cu teamă mânerul ușii și o deschise ușor. O găsi îngenunchiată pe podea lângă patul ei cu degetele înfipte în păru-I lung ca cobora în bucle pe spatele ei, plângea cu gemete și suspine cum nu o mai auzise niciodată până acum. Se apropie ușor așezându-se lângă ea pe podea. Îi puse ușor mâna pe umăr lucru care o făcu să tresară realizând că nu mai este singură pe cum credea. Își stăpâni plânsul și își ridică ochii să vadă cine îi invadase spațiul de intimitate.

- Ankita, spuse el cu durere în glas atunci când îi văzu fața plânsă și ochii înroșiți de zecile de minute de plâns neîntrerupt.

Ea se îndepărtă brusc trăgându-se în spate. Își trase genunchii la piept încolăcindu-și mâinile în jurul lor și își puse fruntea pe genunchi ascunzându-și astfel fața.

- De ce a venit aici, se gândi ea? Nu a spus suficiente lucruri acolo?

David o privea îndurerat. Se ura pe sine pentru că o făcuse să sufere. Își propusese să o facă fericită pentru că considera că asta merita, dar acum ea plângea din cauza lui. Își dorea să o poată lua în brațe. Își dorea să o facă să se oprească din plâns. Dar distanțarea ei bruscă i-a arătat că nu îi permitea să se apropie de ea.

- Iartă-mă, se auzi vocea lui stinsă, plină de regrete. Te rog mult, dacă poți să mă ierți.

Ea ridică privirea și se uită la el mirată. Ochii lui erau acum plini de lacrimi, lucru pe care nu îl mai văzuse la el până acum.