Ankita este o femeie care deși este frumoasă, totuși este singură. Deși este înconjurată de prieteni pare a fi atât de tristă. Viața ei este învăluită în mister și oricât ai încerca să afli ceva, nu te alegi decât cu noi enigme, noi întrebări fără r...
- Domnișoară, nu pot să vă spun până nu îl examinez. Vă rog să vă așezați, îi examinez și mă întorc la dumneavoastră.
- Vă rog mult să îl salvați!
- Domnișoară, noi facem tot ce ne stă în putere, dar trebuie să înțelegeți că nu suntem Dumnezeu. Așezați-vă și lăsați-nă să ne facem meseria.
- Mulțumesc domnule, spuse ea politicos și se așeză pe scaunul din fața salonului de examinare.
Neliniștea puse stăpânire pe ființa ei. Nu trecuse decât 5 minute de când a intrat în spital, dar fiecare clipă îi păru o veșnicie. Holul spitalului era aglomerat și zgomotos cu medici, asistente și pacienți mergând în colo și încoace, dar ea era pierdută parcă într-o altă lume. Plânsul unui copil a readus-o la realitate. Se ridică și se uită lung la ușa pe care o aștepta parcă de o veșnicie să se deschidă. De ce durează atât de mult, se gândi uitându-se la ceas. Trecuse 15 minute.
- Domnișoară, urmați-mă, îi spuse medicul ieșind din salonul de examinare și deschizând o ușă alăturată. Intrați, luați loc!
- Mulțumesc. Domnule Doctor, va fi bine?
- Starea lui este destul de gravă, rana pe care o are în abdomen este destul de adâncă și trebuie urgent cusută și îngrijită. Din fericire, continuă doctorul, nu au fost afectate organele interne, dar a pierdut mult sânge și faptul că a stat în frig ar putea avea consecințe grave. Cât timp a stat afară?
- Nu știu, spuse ea cuprinsă de îngrijorare.
- Cum nu știți?, o întrebă medicul indignat.
- Nu știu, l-am găsit în timp ce mă îndreptam spre birou.
- Care este numele lui, o întreabă medicul nerăbdător.
- Nu știu domnule, cum îl vedeți dumneavoastră pentru prima dată așa îl văd și eu pentru prima dată, excepție făcând faptul că eu l-am văzut mai devreme.
- Domnișoară, spuse medicul ridicându-se vizibil supărat, cum vă numiți?
- Doamnă, spuse ea, apoi făcu o pauză. Doamna Ankita Dyer.
- Doamnă Dyer, eu îmi pierd timpul cu dumneavoastră. După modul în care vă îngrijorați eu am presupus că sunteți un membru de familie sau cel puțin îl cunoașteți. Înțelegeți, starea lui este gravă și trebuie să intervenim imediat, dar dumneavoastră îmi spuneți nu știți nici cât timp a stat afară nici...
- Domnule doctor, fu acesta întrerupt de asistenta care tocmai deschise ușa. Puteți veni pentru o clipă?
- Imediat, spuse doctorul făcându-i semn să îl aștepte în hol. Mă scuzați revin imediat, spuse acesta către Ankita.
Medicul ieși din cabinet lăsând-o să aștepte. Telefonul ei suna deja pentru a treia oară. Respinse deja de două ori, dar persoana de la celălalt capăt insista. Văzând că medicul a fost chemat se hotărâ să răspudă.
- Da, Cristy, este ceva urgent?, răspunse ea aproape în șoaptă.
- Ankita, unde ești?
- Sunt la spital.
- La spital? Dar ce s-a întâmplat? Ești bine?
- Cristy, sunt bine, calmează-te. Nu pot vorbi acum îți explic mai târiu. Pa, spuse închizând telefonul și ridicându-se în picioare pentru că medicul se apropia.
- Domnule doctor, spuse hotărâtă Ankita. Ascultați ce am să vă spun după care puteți lua o decizie.
- Spune.
- Știu că sunt anumite proceduri și formalități fără de care nu se poate face mare lucru și pe care eu nu le pot face pentru că nu sunt membru din familia lui. Având în vedere că eu l-am găsit, îmi doresc să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca viața lui să fie în afara oricărui pericol.
- L-am stabilizat acum, este în afara oricărui pericol, cel puțin așa sper să rămână.
- Uitați ce vă propun, continuă ea, eu achit toate analizele urgente, intervenția și tot ce este nevoie pentru salvarea vieții lui, iar dumneavoastră vă faceți treaba. Nu putem pierde timpul aflând acum cine este, dacă are sau nu asigurare medicală, achit eu toate cheltuielile.
- Dar dacă se întâmplă ceva?, întreabă medicul.
- Eu îmi asum orice responsabilitate în fața legii, doar salvații viața. Iar după aceea vă promit că îi voi găsi familia și toate formalitățile vor fi făcute.
- Doamnă Dyer, de când lucrez nu am întâlnit o persoană ca dumneavoastră care să insiste și să facă atât de multe lucruri pentru un necunoscut. Eu îmi pot pierde meseria, dar nu prea am de ales pentru că viața acestui pacient e în mâna mea... Făcu o pauză, sunt de acord, voi scrie tot ce avem nevoie, dar vă previn: nu va fi ieftin.
- Sunt gata pentru orice!
Au ieșit ambii din cabinet și medicul dădu instrucțiuni specifice asistentei care nota pe o foaie. După câteva clipe Ankita primi lista cu lucrurile necesare.
- Vă mulțumesc!
- Nu-mi mulțumiți. Rugați-vă ca totul să fie bine altfel vom avea amândoi de suferit. Cumpără cele necesare și le aduci asistentei.
Ankita se grăbi spre ascensor. O mulțime de bolnavi și asistente deja așteptau nerăbdători în fața ușilor. Se gândi că sunt prea mulți să încapă în ascensor, iar ea nu avea suficient timp pentru a-l aștepta pe următorul. Așa că se hotărâ să coboare pe scări.
Ajunsă la parter încercă să găsească o farmacie nu prea aglomerată pentru că știa că acum fiecare clipă era importantă pentru viața acelui domn. Intră în farmacie și așteptă ca o doamnă din fața ei să achite medicamntele procurate, apoi se apropie.
- Vă rog să îmi dați preparatele acestea, spuse Ankita întinzându-i lista farmacistei.
Aceasta privi peste lista din fața ei apoi se uită mirată la cumpăratoarea ei. Verifică în baza de date apoi îi spuse:
- Vă va costa 285 euro, sunteți sigură că doriți să procurați toate acestea?
- Da, sunt absolut sigură, vă rog să mi le pregătiți, este urgent!
- Poftim, 285 euro, spuse farmacista.
- Pot achita cu cardul?
- Sigur!... Poftim, vă doresc o zi bună și multă sănătate, spuse farmacista politicos.
- Vă mulțumesc, asemenea, spuse Ankita și luă în grabă cardul, plasa cu medicamente și ieși în grabă din farmacie.
