Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)

Capitolul 23 La nuntă.

O sală impunătoare și superbă. Cu un decor alb-turcoaz aranjat cu foarte mult profesionalism și bun gust. Aranjamentele din flori naturale albe împrospătau aerul festiv încântând simțurile nuntașilor. Muzica liniștită răsuna în boxe. Oaspeții își împărtășeau experiențele sau impresiile într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. Mirele și mireasa mergeau de la un grup de invitați la altul mulțumindu-le că au răspuns invitației și urându-le distracție plăcută.

Eleganți și zâmbitori David și Ankita se bucurau împreună cu nuntașii de atmosfera încântătoare. Încântat, David își prezenta însoțitoarea ca fiind femeia care i-a furat inima, iubita lui. Era încântat să fie alături de ea și se bucura acum că relația lor era acum tot mai frumoasă. Ankita însă roșea ori de câte ori era complimentată. Nu cunoștea prea multă lume dar era foarte fericită să vadă cât de iubit și apreciat era David. În curând au erau înconjurați de un grup de tineri preponderent domnișoare în care David era în centrul atenției. După o bună perioada, Ankita îi spuse ceva la ureche, apoi părăsi grupul îndreptându-se spre masa cu băuturi. Își luă o cafea și ieși pe terasă pentru a o savura.

Se lasă seara. Răcoarea și întunericul puse stăpânire peste această parte a lumii. Sorbi cu plăcere din lichidul fierbinte apoi își înălță privirea spre cer. Cerul înstelat părea un neant de perle ce licărește în întuneric creând o atmosferă feerică. Muzica și vocile petrecăreților se auzeau până afară. Privea nostalgică frumosul peisaj. O cuprinse frigul determinând-o să își lipească ambele mâini de micuța sursă de căldură care răspândea cu generozitate aroma de care Ankita era atât de îndrăgostită. Închise ochii și se lăsă purtată în visare.

David observă că iubita lui lipsește prea mult așa că se scuză politicos și plecă în căutarea ei. Se îndreptă spre masa cu dulciuri examinând fiecare grup ce discutau pe fundalul muzicii bune. Nu o vedea niciunde. Se întoarse și o zări prin geamul de la terasă. Se îndreptă spre acel loc deschizând ușor ușa. Era într-adevăr răcoare. Își scoase sacoul și îl puse pe umerii ei făcând-o să tresară.

- Hei, eu sunt! Scuze, nu am vrut să te sperii. Ce faci aici? E frig!

- E în regulă, este puțin frig, mersi pentru sacou, dar nu puteam să plec de aici, este atât de frumos!

El rămase în spatele ei cuprinzând-o într-o îmbrățișare ușoară.

- De ce ai plecat?

- Le-am văzut pe acele domnișoare cât erau de încântate să te vadă și să te asculte

David își sprijini ușor bărbia pe umărul ei întrebând-o tachinant.

- Ești geloasă, Doamnă Dyer?

- O, nu chiar de loc! Te-am lăsat să te bucuri de momentele tale de glorie.

- Cum? Lăsându-mă cu o gașcă de fete care erau gata să sară pe mine?

- Hm, zâmbi ea punându-I mâna pe obrazul lui. Nu sunt geloasă și nu mă tem de nimic, ci dimpotrivă mă bucur!

- Te bucuri?, o întrebă el surprins întorcând-o cu fața spre dânsul ca să poată vedea mai clar expresia feței ei.

- Mă bucur că ceea ce ele visează, ceea ce ele își doresc eu am și este doar al meu!

El începuse să râdă cuprinzând-o cu drag la pieptul lui preț de câteva clipe, apoi se îndepărtă puțin și îi puse degetul arătător sub bărbie ridicându-i fața astfel încât să se poată oglindi în ochii ei.