Criminala din mine (volumul 2)

Capitolul 10

ANUNT RAPID!
Uhm...;; Mda...Lucram la capitole si incercam sa o iau inainte cu povestea pentru ca atunci cand o sa inceapa iar scoala nu o sa mai pot sta atat de mult de wattpad si...am apasat din greseala pe butonul de publica de la capitolul 15 ;;
Bine inteles ca anularea publicarii in mai putin de 2 secunde nu a mers si tot a ramas intr-un fel postat pentru scurt timp iar cand am verificat erau vreo 8 vizionar, 2 voturi si un comentariu pe care apropo, nu-l pot citii. Probabil o sa apara cand o sa il public iar. Sincer nu stiu daca inca e postat. Am facut o copie si am sters originalul in speranta ca o sa mearga insa habar nu am sincer. Poate cineva sa scrie in comentarii daca inca puteti intra pe el va rog? T^T
Scuze pentru greseala si pentru potentialele spoilere luate. Data viitoare cand verific o notificare ma asigur ca o fac cu watt-ul inchis;; Cel putin era un capitol fara actiune si cu lipsa de inspiratie...huh...
Doar...uitati de asta. Inapoi la poveste:

Mintea imi e ravasita dupa cele intamplate. Politistii aia au dat buzna cat dormeam si au inceput sa caute ceva si sa ma ia la intrebari. Aparent au prins-o pe Lucy si pe tipul ala -L-nu-mai-stiu-cum  discutand despre evadare. Le-am spus sa nu subestimeze inchisoarea. Probabil acum sunt biciuiti pentru raspunsuri. Nu mi-a placut niciodata felul cum se poarta cu noi, de aceea nici nu voiam sa ma risc si inca nu vreau. De fiecare data, toti au fost prinsi. Au intrat in acea camera racoroasa cu usa din metal sigilata. Abia daca puteai auzi ceva inauntru, nu pentru ca era liniste, ci pentru ca acea camera e antifonica. Ascund faptul ca ii ranesc pe cei vinovati pentru a face rost de raspunsuri, totusi eu stiu povestea. Era sa patesc si eu asta odata. Stiu sentimentul de teama pe care ajungi sa il urasti din toata inima. Am simtit dureri chinuitoare acestia vrand sa o iau precum o lectie de viata. Metodele s-au schimbat intre timp si...desi inca ranesc prizonierii, au mai creat un mic hol cu mai multe celule mici. Nimeni nu stie ce se intampla acolo insa ii tin inchisi pentru 2 zile iar cand ies...nu vor mai fi vreodata la fel. Totul este schimbat la ei si nu mai vor sa evadeze inchisoarea considerand ca fiind o pedeapsa bine meritata. E ca si cum i-ar spala pe creier. Si daca Lucy a intrat acolo...pot doar sa ma rog sa nu fie nimic grav.

Nu ma intelegeti gresit, nu o urasc pe Lucy, insa nu ma impac cu noul ei fel de a fi. Inca sunt ingrijorat pentru ea. Mereu am fost si mereu voi fi. In fond, ceva chiar s-a intamplat intre noi, asta pana sa se distruga tot. Nu mai vreau ca acel "ceva" sa existe. Vreau doar sa stau aici si sa nu fac nimic, asta pana imi dau drumul. Au trecut 7 ani...nici nu mai tin minte cat trebuia sa stau aici sau daca ma vor lasa macar sa plec. Suna mai trist decat este in realitate... de fapt...chiar e mai trist. Mi-am irosit timpul in locul asta si cel mai trist lucru este ca nici macar nu pot scapa cumva.
   Inainte sa vina Lucy la inchisoare am pentrecut o luna intreaga singur in celula. Fostul meu coleg de celula a fost eliberat si a trebuit sa stau singur pana cand veneau mai multi criminali la inchisoare. In timpul acela...m-am simtit pierdut. Ma simteam tot mai trist. Imi tot repetam in minte despre cat de mult timp mi-am irosit aici si despre cum sunt un las ca nu incerc macar sa scap.
   Unul din acei paznici...e mereu la celula mea. Uneori incepe sa vorbeasca cu mine noaptea cand nu pot dormi. Ma face sa ma simt incomod. Imi vorbeste despre acea camera. Ma facea sa imi imaginez toate scenariile posibile, toate metodele de tortura aplicate pe prizonieri. El a fost martor la multe din "maceluri" si imi spunea motivele pentru care acei prizonieri au patit asta. A inceput sa imi povesteasca despre asta cu o saptamana dupa ce m-au bagat si pe mine in acea camera. Nici nu mai aveam de gand sa fac ceva rau dupa cele intamplate, insa el...cumva mi-a implementat in cap toate lucrurile astea si m-a facut sa nu mai vreau sa plec. A incetat cu 3 zile inainte de venirea lui Lucy insa inca se afla langa celula mea. Ma privea noaptea nelasandu-ma sa dorm, imi dadea cosmaruri. Chiar si acum cand Lucy e aici inca ma priveste noaptea si pot sa jur ca imi sopteste. Aud mereu cuvinte neintelese si cel mai des "Fi un criminal cuminte.", "Nu evada noua ta casa." sau "Uita de trecut". Si nu e doar el. Toti paznicii nostrii fac asta. Parca ar vrea sa ne indrepte pe toti. Niciodata nu am inteles de ce fac asta insa cel ce le-a dat acest ordin trebuie sa fie si cel ce i-a prins pe cei doi si i-a impiedicat din a evada.

  Ma rezem de perete invelit in plapuma calduroasa. Ma simteam bine in intunericul acela, pana cand privirea mi-a cazut pe silueta de langa celula. O sclipire mi-a atras atentia si brusc aud aceeasi voce ca inainte ce este oprita brusc de un tiuit enervant de zgomotos. Barbatul imi vorbea ca in fiecare seara, insa nu il puteam auzi din cauza sunetului aceva ascutit. Parca cineva ar tipa in urechea mea in continuu, sunetul fiind cu mult mai ridicat decat cel normal. Dintr-o data aud pasi pe coridor. Nu se mai aude nimic, nici tiuit, nici soapte. Stralucirea aceea disparuse insa silueta inca era acolo. Aud o voce cunoscuta fiind destul de aproape de celula mea.
-Buna treaba 03542. Tine-o tot asa.
-Multumesc, domnule. Este de datoria mea sa indrept comportamentul si gandirea acestor criminali.
-Si Ben, nu mai trage cu urechea si treci la somn pana nu te penalizez. Clopotul a sunat de mult timp.

   Am tresarit la auzul numelui meu simtindu-mi parul ridicandu-se pe maini. Mi-am inchis ochii ca dupa jumatate de secunda sa aud acelasi sunet de pasi indepartandu-se.
 
Cine era tipul ala?

Apropo aveam de gand sa postez capitolul asta peste 2 zile dar multumita tampeniei de aplicatie numita wattpad si glitch-urile nerezolvate sunt nevoita sa il postez mai devreme. Merci wattpad. Inca un motiv sa nu te mai folosesc -_-*