Criminala din mine (volumul 2)

Capitolul 19

   Lucy pov.

   Stateam pe podeaua rece cu genunchii la piept intr-unul din colturile celulei. Mi-am mai revenit si puteam vorbi din nou. Ben m-a tinut in brate pana acum mangaindu-ma pe cap. A adormit asa ca l-am lasat singur si am venit aici sa imi limpezesc mintea.
   Racoarea podelei imi aducea aminte de cosmarul acela. Nu am mai avut un vis de atat de mult timp...deci nici un cosmar nu era atat de asteptat. Tin minte cand eram mica cum ma trezeam in mijlocul noptii din cauza cosmarurilor si mergeam in camera parintilor mei ce imi cantau un mic cantec si ma puneau sa dorm intre ei. Am avut o copilarie atat de fericita...ce s-a intamplat intre timp? Cum am ajuns aici?
   Multi criminali ajung sa faca ce fac din cauza unei drame din copilarie, razbunare...dar eu..? Eu o fac din pura placere...Ben m-a facut sa descopar placerea asta. Iar din aceasta cauza...a devenit o obsesie, o necesitate precum mancatul, sau bine spus...un drog. Dar nu am omorat pe cineva de atat de mult timp...si ca si cu drogurile...innebunesti. Factor ce a contribuit la starea mea cauzata de cosmar. 

-Ce faci acolo? Vocea lui Ben imi atrage atentia imediat.
-Stau...si...ma gandesc... Spun privind podeaua. Acesta se apropie si se aseaza langa mine privindu-ma lung.
-Esti mai bine?
-Da...cred... Ben incepe sa ma atinga pe brat si pe frunte doar ca sa se asigure ca sunt bine.
-Pai nu mai tremuri si nici febra n-ai...Chiar era din cauza cosmarului. Era chiar atat de rau? Am dat aprobator din cap facandu-l sa ofteze.
-Mergeam in neant si la fiecare pas aparea o noua rana pe corp insa eu tot continuam sa merg cautandceva...eram innebunita de acele soapte..."Zgarieturi...taieturi adanci imi apareau pe corp cu fiecare pas facut si totusi continuam sa merg."..."Rani deschise usturatoare, carne proaspata lasata la vedere, alb-rosiatica, sange inconjurand-o devenind negru parca ars de flacarile mele interioare, dureroasa dezgustatoare rana, acum lasand la vedere osul."
-Nu mai spune...o sa ti se faca iar rau.. Isi pune bratul pe dupa gatul meu si ma trage spre el facandu-ma sa stau cu capul rezemat de gatul lui el lasandu-si barbia pe crestetul meu.
-Stii ca imi esti draga, da?
-E cam evident..
-Si stii ca nu imi place sa te vad asa..
-S-stiu...
-Habar nu am cum e sa ai o asemenea experienta, insa sunt aici sa te ajut sa uiti de ea si sa mergi mai departe.
-Hah...vorbesti ca un psihiatru..Spun afisand un mic zambet.
-Poate sunt unul. Psihiatrul tau...Cu puterea imbratisarilor te voi ajuta sa scapi de gandurile rele! Ma strange mai tare in brate facandu-ma sa chicotesc putin aducandu-mi aminte de ceva personaj din anime-urile la care ma uitam cand aveam o viata mai normala.
-Ti-am spus eu. Nu mai ramane decat sa ne pregatim pentru a iesi de aici si sa fugim intr-un alt oras. Spune ultima propozitie soptindu-mi la ureche.
-Nu o sa fie atat de usor.. Crezi ca va merge?
-Desigur! Doar am conceput planul impreuna, nu? Doua minti sunt mai bune decat una.
-Ok, inceteaza. Esti diferit si incep sa ma sperii.
-Diferit? Si ce vrei? Sa te insult si sa fiu sarcastic ca inainte?
-Habar nu am, doar...ultima parte a fost dubioasa.
-Pot fi mai dubios de atat daca nu-ti convine.
-Ideea era sa fii mai putin dubios si mai mult normal.
-Dar sunt normal...ok, retrag ce am spus. Sunt un criminal, n-am cum sa fiu normal.
-Normal printre criminali atunci. Vad ca te-ai intors la o varianta mai noua a lui Ben de acum 6 ani.
-Si nu-ti convine?
-...Ba daaaa...Spun lung lasandu-ma mai jos ca sa ma fac mai confortabila.
-Ma bucur ca si tu ti-ai revenit...oarecum. Sincer imi place ce ti-ai facut la...ahem... Il impung usor cu cotul stiund ca se refera la corp.
-N-am facut nimic. Dar macar m-am pastrat in forma dupa atata alergatura. Ma mir totusi ca ai ramas la fel dupa atata timp in care ai facut doar putina miscare in sala.
-Hei, ai vazut si tu ce-i acolo. E antrenament greu. Pot spune ca sunt unul din cazurile fericite.
-Sunt si cazuri nefericite?
-Depinde. Tipul care cadea in continuu peste ceilalti de exemplu. Nu avea forta in maini si nu se putea catara. Nu stiu ce a facut la inelele de pe tavan dar imi pare rau de el si de cei peste care a cazut.
-Aha...inteleg..
-Pot spune ca si tu esti unul dintre cazurile fericite dintre fete.
-Cum asa?
-Ai tinut pasul cu mine si uneori m-ai si intrecut si ai facut traseul destul de repede cu toate ca ai stat sa ma impiedici pe mine si eu te-am mai impiedicat pe tine...cred ca nu ne-a luat mai mult de 10 minute si traseul dureaza in mod normal doar 5 minute.
-Heh merci...Dupa atata fugareala cu politistii era de asteptat. Oare Lan si Greg cum s-au descurcat..?
-Din cate am vazut ei erau unii din acele specimene triste incurcate de baiatul ala care tot cadea. Probabil au reusit dupa sa-l ocoleasca sau ceva, nu stiu exact.
-Specimen...? Intreb chicotind.
-Dap, toti suntem specimene de diferite feluri. Asa concep eu lucrurile in cap.
-Si eu ce fel de specimen sunt? Ramane o clipa liniste pana ma intoarce cu fata spre el privindu-ma in ochi.

-Un specimen perfect.