Simplu de la Simplityy

Simplityy și LGBT

          Cred că am mai vorbit despre această comunitate. În prezent, nu cred că am o problemă cu aceasta. Da, sunt neutră. De ce scriu acest capitol? Vreau să subliniez o idee.

          Nu vreau să par ipocrită, dar mi se pare ciudat ca un cuplu de gay/lesbi să aibă copii. O să încerc să explic. Nu mă refer la societate, mă gândesc la micuții din această poveste. Consider că un copil nu poate fii crescut foarte bine de două femei sau de doi bărbați. O să apară unii și o să spună că există tineri crescuți de mamă și bunică, tată și bunic. Nu e același lucru. Eu consider că fiecare copil are nevoie de un tată și o mamă. 

           O să dau câteva exemple. Nu cred că o mamă poate să îi vorbească unui băiat cum i-ar vorbi un tată. O fată are nevoie de un tată. Se spune că tatăl reprezintă modelul de soț pentru fată, poate că nu e așa. Oricum, cred că fiecare fată are nevoie de un tată. E diferită iubirea mamei față de cea a tatălui.

           Urmează să spun ceva ce nu o să fie pe placul multora. Nu v-ați întrebat de ce două persoane de același sex nu pot avea copii? Nu, nu o să spun că nu merită, doar o să las această întrebare. 

          Mi se pare o prostie să iei micuții dintr-o familie formată din tată și mamă și să o arunci în una de gay sau lesbi. A existat un caz în România. Autoritățiile din străinătate, am uitat țara, au ales să lase doi frați unui cuplu de gay. De ce? Pentru că aveau posibilități materiale mai bune. Mi s-a rupt inima când am văzut cât sufereau cei doi. Ferească Dumnezeu! Nu trebuie să fim ghidați de bani. Ce naiba? Ne batem joc de psihicul oamenilor.

          Sunt ipocrită? Eu consider că am o gândire logică. Nu am pornit un protesc împotriva acestei comunității și nu am de gând să o fac. Sper că situația nu se va înrăutăți. Nu aparțin unei părți, dar o să lupt pentru viitorul copiilor, dacă este nevoie.

          Din punctul meu de vedere, fiecare poate să facă orice, dacă nu rănește o altă persoană.

         Oricum, cine sunt eu să vorbesc? Nu înțeleg cum un om poate să iubească un altul. Știu că mă repet, dar nu pot să pricep. Tind să cred că nu sunt limitată mental.

         Am o sută de întrebări în ceea ce privește „iubirea". Probabil că majoritatea sunt penibile, dar nu înțeleg de ce o persoană are nevoie de o alta. Eu pot să trăiesc singură. Nu înțeleg de ce alții nu pot. E ca mersul pe bicicletă. Știu că toți pot să o facă. Unii nu își doresc să învețe, iar alții doresc. Eu nu îmi doresc să „iubesc" și știu că nu o să o fac. Viața e prea scurtă și prea importantă pentru a o face.

       Bine, mă simt foarte bătrână. Am impresia că un suflet ca al meu nu are nevoie de așa ceva și că nu merită. Tind să cred că am dreptate. Poate că o altă eu, într-o altă perioadă, într-o altă țară, ar fi simțit iubirea. Eu nu îmi permit pierderea timpului cu așa ceva.

        Tu ce părere ai?