Simplu de la Simplityy

Dragă bunicule,

          Scriu acest capitol după un alt turneu de plâns, bunicule. Am experimentat iarăși acel sentiment groaznic de dor. Am încercat să nu plâng după cea mai dragă ființă pe care am pierdut-o, bunicule, dar după mi-am amintit de tine. Te afli pe marginea prăpastiei în acest moment, dar eu te țin strâns de mână, nu vreau să te las să cazi. Nu pot și nici nu vreau să îmi imaginez o viață fără tine. Atunci a început ploaia de lacrimi.

           Acum sunt bine, promit să încerc să mă obișnuiesc cu ideea. În cele din urmă, ție îți surâde ideea de a ne părăsi. Ai trăit destule, ai suferit prea mult, poate că a sosit momentul să te odihnești, dar eu aș vrea să nu o faci pentru totdeauna. Aș vrea să mai rămâi puțin cu mine, să îți pot arăta tot ce fac eu, cât de mult muncesc pentru a deveni cineva. O să fiu un om mare, bunicule. Nu o să te dezamăgesc! Promit să te fac mândru de mine!

          Nu mai plâng, nu mai plâng. O să îmi lipsești enorm, dar știu că asta este ordinea firii. O să fiu tare pentru ei, bunicule! Toți vor avea nevoie de mine, de un umăr pe care să plângă, de o mână care să le șteargă lacrimile. Promit ca eu să fiu aceea! Ții minte când eram mică și doream să stau capătul mesei? O să îmi îndeplinesc visul, o să fiu capul familiei, promit! Dacă ai auzit asta sigur ai râde, te-ar amuza teribil. Micuța asta chiar are tupeu. Nu, nu am tupeul necesar, dar am voință, chiar foarte multă.

          Îmi va fi dor de glumele tale, de râsul tău colorat, de țipetele tale. Aș vrea să te mai privesc o dată în timp ce dormi, să te mai aud o dată cum îmi spui „Puișor, mai vrei?", să îmi mai spui povești, să mă cerți, să te pot îmbrățișa. Aș vrea să îți pot spune cât de mult te iubesc, dar sunt sigură că ți-ai dat seama că nu am să fiu niciodată pregătită pentru a pronunța acele două cuvinte. Eu le gândesc, le simt, le exprim prin gesturi, dar nu le spun.

          Pentru tine sper că există Raiul. Sper că vei sta pe un norișor și vei privi ce se întâmplă cu familia ta. Din când în când, să mai arunci și spre mine câte o privire, promit că nu vei regreta. Te voi face mândru! 

          Am să muncesc enorm de mult, bunicule, dar nu o să uit să trăiesc. Sper să am o viață, cel puțin la fel de plină de aventuri precum ai avut tu. Am să îți pronunț numele cu mândrie și voi spune tuturor despre tine, eroule! Am să îți duc povestea mai departe și mă voi asigura că nimeni nu va mai râde de tine!

          Ne asemănăm atât de mult, bunicule, nici măcar nu ai habar câte calități le-am împrumutat de la tine. Avem și defecte în comun și mă mândresc cu asta.

          Îmi doresc ca membrii familiei să își dea seama de importanța ta și să nu își mai vorbească atât de des de moarte. Pentru vorbele și faptele lor îi voi urâ și îi voi mustra toată viața, buni!

          Ți-aș mai scrie ulte, eroule, dar probabil că tu nu vei citi niciodată asta, iar eu deja am pierdut prea multe lacrimi. Te iubesc, bunicule! Nu am spus-o, dar am scris-o.

        Nu știu dacă ați observat, dragi cititori, dar pentru capitolul precedent am ales una dintre melodiile trupei Linkin Park. La scurt timp, am aflat de moartea solistului, Chester Bennington. Am fost foarte tristă deoarece l-am adorat pe acest cântăreț. Odihnește-te în pace, eroule!