K-drama

137 26 29
                                    

        Korean Drama sau K-Drama  se referă la dramele televizate în limba coreeană, realizate în Coreea de Sud, mai ales într-un format miniseric, cu trăsături distinctive care le separă de seriile de televiziune și de operele de teatru făcute în altă parte.

        Într-un capitol precedent am vorbit despre k-pop, așa că m-am gândit să abordez și acest subiect. Din punctul meu de vedere, dramele coreeane sunt unele dintre cele ma bune. Sunt amuzante, interesante și perfecte pentru a te relaxa.

        Sunt foarte mulți oameni care consideră faptul că acest tip de drame conține doar serialele cu prințese și regi afemeiați. Greșit, acelea fac parte această categorie, dar nu o reprezintă.

        Eu am pășit încet și puțin speriată în această lume, dar m-am îndrăgostit imediat de foarte mulți actori și de serialele în care joacă aceștia. Aigoo, totul e așa de frumos în aceste producții. Mie mi-au ridicat moralul prin episoadele lor de 15 minute sau chiar o oră. Un avantaj este acela că apar din ce în ce mai multe la un interval foarte scurt.

         Primul OST l-am ascultat de aproape 30 de ori și încă îl ascult. Melodiile lor sunt atât de bine alese și par să aibă o legătură strânsă unele cu celelate.

        Fiecare serial are și un oppa, care de cele mai multe ori devine actorul meu preferat până găsesc o altă producție. Și personajele negative sunt drăguțe și te fac să le adori, în ciuda acțiunilor negative.

         Plus, aceste seriale nu se bazează doar pe dragostea dintre doi iubiți, cum gândesc mulți. Ne sunt prezentate și cele mai strânse prietenii și iubirea dintre membrii familiilor. Se pune accentul pe relațiile de sânge, iar personajele se luptă foarte mult pentru acestea.

         Mai vreau să adaug ceva, în dramele coreene se bea foarte mult soju, dar în cele mai multe cauze beția aduce doar consecințe pozitive. Aștept cu nerăbdare să gust și eu această băutură, care am impresia că este făcută din orez.

        Nu sunt sigură ce ar trebui să mai spun despre minunatele drame deoarece eu sunt o mare fană a acestora și nu pot explica în cuvinte tot ce doresc. Sper că am reușit să vă arăt frumusețea lor.


        Tu ce părere ai despre k-drame? Ai văzut vreodată o dramă coreenă?

         Dacă ești fan, te rog să îmi spui și mie câteva drame ce ar merita să fie văzute.

Simplu de la SimplityyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum