Simplu de la Simplityy

Şcoala 2017

          În anul 2017 copii se plâng foarte mult de şcoală. Majoritatea consideră că programa este foarte încărcată şi că multe materii sunt nefolositoare.

          Este adevărat, avem puțin prea mult de învățat, dar acest lucru are un scop. Țara noastră nu se bucură de ceea mai bună economie, ne apropiem cu greu de normal. Aşa că în România sistemul de învățământ este unul mai strict pentru că ne dorim muncitori foarte inteligenți. Vrem să ne ridicăm la nivelul țărilor puternice măcar la această categorie. Sunt foarte mândră să pot spune că am reuşit până acum, românii sunt foarte inteligenți, iar cunoştințele lor le întrec de multe ori pe ale americanilor.

          Este adevărat, avem şi unele materii ce nu ne sunt foarte folositoare. Îmi place să spun că avem de toate pentru toți. Nu mă plâng prea des de plusul de informații deoarece sufăr de setea de cunoaştere, încerc să acumulez cât mai multe cunoşțiințe prin cât mai multe moduri.

          Care este adevarata problemă a sistemului de învățământ din punctul meu de vedere? Colectivul. Mereu mi-am dorit să pot învăța la o şcoală privată sau chiar acasă. Mi s-a urât de fete ce vin mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, de băieți plini de hormoni şi de profesorii ce fac diferențe.

          Învăț la un liceu foarte bun. Asta ar spune mulți oameni când ar auzi numele acestuia, dar majoritatea nu ştiu ce se întâmplă în interior. Nu îmi doresc să îmi demigrez şcoala, dar anii pe care i-am petrecut acolo au fost cei mai groaznici din viața mea. Am fost abuzată psihic şi nimănui nu i-a păsat.

          Colegii au fost foarte buni cu mine în primele luni de şcoală. După s-au format bisericuțele, iar eu am fost ținta tuturor. Practic dacă vrei să ai parte de patru ani liniştiți eşti considerat trădător. Nu mi-au făcut nimic direct o perioadă de timp până au găsit câteva portițe. Am ajuns să mă rog de ei să nu îmi pronunțe numele.

          Profesorii sunt la fel de groaznici. Unul dintre ei s-a jucat cu psihicul meu în fața întregului colectiv, un altul m-a jignit şi a făcut glume pe seama mea.

          Încă din clasa 1 a trebuit să mă obişnuiesc cu astfel de oamenii şi să le accept injuriile. Nu întrebați de ce a trebuit să fac asta, nu am avut altă cale, nu a existat altă modalitate la acel moment.

          Am plâns toată vacanța pentru că nu vreau să mă întorc acolo. Am numărat şi încă număr zilele până la reluarea calvarului. Aş da orice pentru a fi scoasă din acel colectiv.

          Este groaznic pentru că nu sunt singura ce am fost distrusă de astfel de oameni, am crescut văzând şi pe alți cum cad. Promit ca eu să nu o fac, promit să termin şcoala şi să devin cineva.

           Mi-a plăcut să ajut persoanele ce se aflau în raza de tragere a colegiilor şi să îi apăr. M-am aruncat în multe lupte pentru unii dintre ei, o dată sau de două ori chiar fizice. Ciudat mi se pare că după ce făceam asta aceea persoană nici nu îmi vorbea şi mergea cot la cot cu atacatorii. Pe mine nu mă apărau prea des ceilalți, aşa că nu ştiu dacă am greşit cu ceea ce făceam. Ştiu doar că nu o să regret vreodată că am oferit o mână de ajutor unui copil aflat la ananghie, indiferent de reacția sa de după.

          Tu ce părere ai? Care este cea mai mare problemă a sistemului de învățământ? Planificarea sau colectivul?
          Ai fost vreodată marginalizat de colegii sau profesorii tăi? Ai ajutat pe cineva aflat la ananghie?