Simplu de la Simplityy

Uite cărțile, nu sunt cărțile

          Vrem să învățam, dar nu avem cărți. Din punctul meu de vedere, statul își cam bate joc de viitorul meu. Serios, oameni buni, manual de sport?

          Cred că e prima oară când mă bucur că nu mai sunt clasa a 5 a. Nu avem manuale de matematică, dar avem de sport. Logica românilor în 2017 întrece limitele imaginației. Înțeleg, vrei să „avansezi", dar nu e cazul. Ar trebui să ne interesăm de calitatea lucrurilor pe care le avem și după să adăugăm altele noi.

          Nu învăț la un liceu bun, ci la unul foarte bun. Mă clasez printre elevii inteligenți și mare mi-a fost uimirea când am aflat că nu am voie să îmi cumpăr manuale. Deci statul nu ne dă și nici noi nu putem să cumpărăm. De ce poneii mei nu pot avansa? Mă oprește un sistem handicapat.

           Este prima oară când sunt deranjată atât de tare de sistemul de educație și când regret că nu am părăsit țara. Am luptat atât de mulți ani pentru a îmi împlini visul în țara asta și acum sunt oprită de un sistem idiot.

            În această situație, noi ne permitem să vorbim de divorțul nu știu cărei vedete. O mulțime de elevi nu au cărți, dar noi ne permitem să facem scandal din fiecare prostie.

             Spre bucuria mea, cadrele didactice de la liceul meu sunt interesate de viitorul elevilor și au făcut to posibilul ca și în acest an să ne bucurăm de o educație potrivită, dar cunosc copii ce învață undeva departe, la țară. Sincer vă spun, mi s-a făcut pielea de gâină când am auzit că aceștia nu au manuale nici măcar pentru materiile de bază. Așa de greu e să tipărești o carte? Nu poți să renunți la fondul pentru o echipă de fotbal sau la nu știu ce festival? 

            Da, eu aș vrea ca fiecare elev să aibă cărți și ca fiecare copil să aibă șansă să învețe. Mai bine renunțăm la câteva fonduri și ne asigurăm că dăm șansa tinerilor pentru un viitor strălucit. Plus, oferim o șansă țării, nu doar copiilor.

           Uneori îmi doresc să intru în politică doar pentru a schimba lucrurile de genul. Eu sunt un caz fericit, am șansa la educație și poate chiar la un viitor strălucit. Nu mi s-a oferit nimic pe tavă. Uneori nici măcar ajutorul părinților nu l-am acceptat. Sunt încă minoră, dar sunt pe picioarele mele. Dorm foarte puțin și lucrez al naibii de mult. Sunt încă jos, dar mă ridic ușor. Poate că nu am eu prea mulți prieteni, nu am cel mai frumos zâmbet, dar am două mâini, două picioare și creier. Vreau să spun că mie mi s-a oferit o șansă și eu am luptat pentru a o merita.

           Îmi pare atât de rău pentru copii ce nu au șansa să învețe, ei deja sunt obligați să aibă un viitor îngrozitor. Nu era de ajuns asta? Acum le luăm și altora șansa să învețe? De ce distrugeți tot ce trebuie să înflorească?

          Acum stau și mă întreb dacă politicienii chiar își merită locul. Până și eu cred că puteam să iau măcar o decizie mai bună. Există și unii care chiar sunt interesați de viitorul omenirii, dar nu sunt lăsați să realizeze ceva.

           Nu am cuvinte să explic ce simt acum. Mă simt groaznic și nu pentru mine. Cum am spus, eu sunt un caz fericit, dar există atât de mulți copii care poate că ar da mai mult decât dau eu și ar munci mai mult.

          Nu o mai lungesc. Sunt foarte supărată pe acești oamenii și îngrozită de acest sitem jalnic.

           Tu ce părere ai?