Testamentul unui nebun

Crucifixul spanzurat

  Un glas, o taina, un fir de aghiazma vestejita pe masa si un gand ce sfredeleste creierul cu cruzime.Spovedenia e departe, sufletul racneste si renaste pana va muri din nou.Stai, asculti, te rogi si ramai mereu in genunchi, acelasi crucifix de netrecut.Te privesc cum ma privesti.Te simt cum ma simti.Suntem una, suntem noi: suntem gerul si cosmarul, suntem frica si chiar mirul.

  In genunchi iti sta mandria, spre iertare striga glasul, spanzurata intr-un ceasornic cu 12 limbi sta judecata.Privesti, admiri lumina.Aripi de furtuna strabat creierul, inima, rinichii.Crucifixul paleste, se usuca, se rasfrange.Cenusa-i sangeranda va pastra aceste secret; las' sa ninga peste noi incet pana ce suflete inghetate vor invia lumina si speranta, Iadul si dezgustul. Stari nebune, stari de groaza ne inghit, ne digera, ne pastreaza in plamani spre a fi viata, spre a fi putere.

  Striga, suflet ranced ! Striga in prostie, striga in durere. Te vor auzi, te vor vedea ,te vor confirma iar in ajutorul tragic vei deveni ceara, sol, carbune.Eu raman la masa fara a mai putea misca vreo articulatie cerebrala. Privesc incet, ma clatin, ma prabusesc in pasari, zbor spre uitare.Sa te uit, sa ma uiti, sa ne uitam.Nu va fi nici rima de ieri, nu va fi nici frunza de azi, nici raza de maine.Totul va fi uitat.Va putezi, se va descompune; amintiri dezmembrate vor circula prin vene pline de cenusa.Spanzurat de un nor se va inalta din nou un crucifix, o articulatie muribunda a divinitatii, o rugaminte a celor pacatosi.

  Iertarea va muri, pacea va fi mutilata din nou de cantece de canari si oase rupte, de oameni plictisiti si de mere descompuse.Noi ne vom fi uitat si amintit de atatea ori incat viata ne va cere dobanda desfigurarii cerebrale ori sufletesti.Vom muri, vom invia, vom zbura din nou in jurul Paradisului si il vom ocoli la nesfarsit.Acestia suntem noi, acestia sunt canarii timpului apus.