Surle si trambite suna, ragnesc, inebunesc.Ma uit, ascult si simt o nimicnicie atat de bolnava ca ma face sa adorm.Cad, ma prabusesc la pamant in obsesia-mi oarba de a sfasia infinitul si a mutila toate filtrele de netrecut ale vietii mucegaite. Te privesc, te admir, intind mana sfartecata de minciuni si nebunie spre lumina ce te inconjoara.Ma imbata, ma sugruma, ma ridica pana voi fi din nou un suflet complet. Sunt un om.Un suflet din nou complet, reasamblat din nou si din nou din oase si frica pana cand si-a pierdut identitatea si a ramas la sfarsit o mana de creier si cioburi.
Aclamatii, ovatii, deznadejde si anemie pretutindeni.Suflete intregi, complete, exaltate de fericire mincinoasa ce asteapta sa fie filtre mutilate ale vietii.Multi se autodistrug, multi se autoproclama lumini si aureole simtindu-se vine pline de credinta.Eu nu voi face nimic.Nu voi amana inevitabilul, nu imi voi nega greselile, nu imi voi potoli rabufnirile.Sunt om.Nu ca voi, nu ca ei, pur si simplu ca mine: un trandafir albastru de prea multe ori trandafir si de prea putine ori sol.Stau, privesc, gresesc si nu ma caiesc.Boboc de otrava plin, voi ridica fata mereu la cer cand nimeni nu va fi langa mine si voi admira din nou ceea ce nu voi avea vreodata.Trec pe langa mine, ma invaluiesc intr-un nor de praf. Ma umplu de funinginea uitarii pana cand, intr-o zi infloresc.Toti ochii la mine.Toate privirile la petale.Atat de albastre, atat de multe ori petale si atat de putine ori cioburi.Aplauze.Aplauze pentru un suflet blestemat si fragmentat.Aplauze pentru un trandafir interzis, plin de funinginea trecutului ce s-a facut peste noapte roua.
Acestia sunte noi, radacini infipte in sol ingrasat de prostie si aceasta sunt eu: de atatea ori trandafir inveninat si de atat de putine ori sol.
CITEȘTI
Testamentul unui nebun
EspiritualNimeni nu stie ce e in mintea unui nebun nici macar el.Doar tuneluri si fundaturi peste tot.Nici macar nu exista cu adevarat o iesire,stii?...
