Testamentul unui nebun

Povesti de culcare pentru cadavre

   In chinurile mormantale se zvarcolesti, tipi, disperi dupa aerul putrez care te impresoara.Ma amuza, ma face sa rad si sa vreau sa iti simt durerea.Aceeasi durere care pe mine m-a ucis de mult si de prea multe ori.Aceeasi durere care si pe mine m-a facut o fiinta departe de codurile eticii si bunelor maniere, departe de fericire si blandete, atat de departe ca imi recunosc sufletul multilat si inima putreda.

    Deschizi gura , ti se desclesteaza maxilarul incet eliberand fluturi negrii, albi si rosii.Un chicot inunda noaptea.Nu stiu daca sunt eu, nu stiu daca e Moartea, nu stiu daca nu sunt eu Moartea de cate ori am murit si reinviat in chinuri si nebunie.Mainile-mi patate de trandafiri iti cuprind fata, iti mangaie parul intunecat si vestejit, iti soptesc o poveste de culcare.

   Ochii nu ti se mai pot deschide dar vad cum se preling pe obraji lacrimi de gheata apoi de foc.Cosmarul iti inunda teasta goala, iti ingheata ce a mai ramas din organele dezmembrate si oasele sfaramate de minciuni si uitare.Toti te-au uitat, toti te-au parasit, toti ne vor uita.Numai moartea te vegheaza, numai Cosmarul te ingheata, numai Frica te saruta.Cu acestea si eu si tu ne vom hrani, ne vom imbata si ne vom incrucisa ca lujere blestemate ce isi intorc fata de la cer si privesc pamantul ce ne inghite, din care noi ne hranim si el se hraneste cu noi, din care nimeni nu va iesi vreodata.

    Noi doar ii vom inghiti, le vom arata durerea si suferinta, mortile si invierile, aureolele si spinii, chinurile si trandafirii...