Privesc, traiesc, plang, ma ofilesc.Aici, in mormantul rece, pot respira in sfarsit aerul tacerii si al caintei, departe de trecutul duhnitor a moarte si prostie.Cu fata spre cer stam despartiti de o placa de marmura.E mai bine asa.Eu nu ma mai pot arde, voi nu ma mai puteti vedea.Ma intorc pe o parte, aud cantul nesfarsit al renegarii si suferintelor materiale ce le propavaduiesc prin aer aureole mincinoase pline de sete de pacate.Ma intind, inspir aerul infect al iertarii mincinoase si arogantei.Ma invaluies, ma cuprinde atat de stans ca ma absoarbe.Suntem una.Suntem omul si pacatul, suntem Moartea si apusul.
Mormantul se sfarama, suflete blestemate rasar, danseaza , dispar.Doua aripi se rasfrang in cerul stacojiu: apusul ne inghite.Sfartecate de boli si lumina, suflete chinuite se ridica la cer si cad intr-un joc de umbre si nebunie.Eu raman si privesc acel spectacol grotesc de irelevant.Rad, ma amuz, aplaud suferinta si chinul prostiei de se ridica la Paradis si de a cadea sugrumati de tulpini insangerate de pacate si nebunie.Pamantul odata arzand acum se raceste, ingheata, adoarme fiecare faclie de pacat si nesupunere.Inchinaciuni si rugaminti mincinoase isi fac loc prin viscolul iertarii spre a cere indurare cerului.Aripi incununate de aureole sangerii coboara spre a desfata pamantul cu oase si funinginea trecutului stacojiu.
Cad, se rostogolesc, se framanta in cercul dispararii.Indurarea e slavita, iertarea e hiperbolizata intr-un joc prostesc de lacrimi de sange si ceara.Nimanui nu-i pasa, nimanui ii va pasa.Arhangheli au cazut, oameni ai plans nu pentru sufletele pierdute ci pentru pacate proprii spre ingaduinta cerului deja insangerat.
CITEȘTI
Testamentul unui nebun
ДуховныеNimeni nu stie ce e in mintea unui nebun nici macar el.Doar tuneluri si fundaturi peste tot.Nici macar nu exista cu adevarat o iesire,stii?...
