Testamentul unui nebun

Cioburi de pelerini

  Cerul striga, tu te rogi necontenit la un ciob de sticla sparta.Faci matanii, te inclini, saruti cu atata ardoare pamantul stiind ca te vei intoarce oricand in el si-l vei catadicsi cu pacatele de neiertat.Dupa tine vin si altii, suflete ce dupa vieti intregi, eternitati si veacuri de  revolte si ispite isi intorc capul nu din prea multa credinta ori consimtamant al greselii.Stiu ca se apropie si moartea, sfarsitul unei existente mizere ce va fi pedepsita cu atat mai multa justitie divina.

   Moarte se plimba printre falcile pline, aplecate gandindu-se ca pe capul aplecat sabia il va taia, daca nu la momentul potrivit, mai tarziu dar de doua ori mai ruginita, de zece ori mai tocita si de o suta de ori mai tremuranda.Pacatul se pedepseste, gandul nu se va justifica in fata adevarului si minciuna va deveni doar o dezinformare selectiva a unei intregi natiuni.

   Daca toate rugile ar fi ascultate, s-ar produce cataclismul.Iadul ar seca, flacarile i-ar ingheta si s-ar transforma intr-o mare de funingine osoasa si carbune insangerat.Raiul s-ar umple de pacatosi si isi va pierde puritatea.Ar deveni din nou pamantul stropit cu sangele nevinovatilor, pamantul in care desfraul si crima ar fi ca o molima ce se vor raspandi mai repede decat daca ar fi pe aripi de furtuna.

   Dar Iadul este de mult timp gol.Toti demonii sunt pe pamant sub masti de oameni si lut.Raiul a fost ferecat de la inceputuri pastrand toata bunatatea si credinta inauntrul portilor de fier ce mai pierd din cand in cand un fir de nisip, singurul adevar omniscient, omniprezent.Digresiunile exista, sunt in masa populatiei, sunt in masa pelerinilor cu numele si al ateilor cu credinta.Niciodata nu vor ajunge cerul ori iertarea.Mereu se vor plimba pe pamant ca cioburi raspandite de vant in cele patru colturi de lume.