Testamentul unui nebun

20 octombrie

  Te privesc cum ma privesti, te simt cum ma simti.Raman in loc, privesc masa de carne ce odata ma privea, ma simtea, ma iubea.Stane de piatra, mumii si conserve mucegaite ne in conjoara, atat de nesimtite strigand o disperare putrezit de mincinoasa.Ochi-ti inchisi, cerul il ascund, apa involburata, abisul pe care doar noi il cunosteam , il pastram in inimi frante de tacere si egou.

   Doar mandria si frustrare, dezamagirea si mutilarea ma tin in lanturi de argint ciobit de pietre filozofale.Gura-mi este inclestata in durere, gatu-mi pastreaza un tipat launtri ce mi-e teama sa-l dezlantui.S-ar proni Apocalipsa.Ma intorc, privesc, ascult mormantul rece cum inca sopteste rime invechite ce salta inimi inegrite in cenusa osoasa.Radacini spinoase, iedera si trandafiri, ma cuprind, imi strivesc trupul, demoleaza increderea si mutileaza aroganta.Nu mai am lacrimi, nu mai am nici suflet.Spinii cauta prin vene pline de ura si disperare o inima deja furata, inghitita de cosciugul rece, de placa de marmura ce am ajurat sa nu ne desparta.

   Ma frang si eu, cad la pamant.Nu am reusit sa iti ud mormatul cu lacrimi.Sper ca sangele te va multumi in groaznica-ti sete de durere si evadare dintr-o cutiuta de chibrituri cu un inger de piatra inghetat .Un trandafir sangeriu, o floare inveninata de disperare si nebunie lasata in urma de o soarta pierduta de divinitatea neglijenta.Un suras pe care il adorai acum se schimonoseste intr-o dovada de ultima afectiune devotata printre stropi reci din doi nori intunecati.

   Nu ti-am lasat nimic, nu ti-am dat tipetele ingerilor ori suflul vietii pe care toti il asteptau.Singura dovada, acum, cand nimeni nu mai e, iti las o roza insangerata .Ai grija, printre petale e si inima pe care ai avut-o atatea eternitati si o vei avea pana ne vom intalni din nou.