Testamentul unui nebun

Mormantul rece

  Totul paleste, totul ingheata, totul devine incert si incet frica pune stapanire pe voi.Tipete, urletele aureolelor se rasfang in cer si revin ca fibre durerose pe pamantul stacojiu.Priviti cerul, priviti luna: au disparut.Abisul negru al disperarii inghite incet orice urma de speranta asemeni unei gauri negre devoratoare de lumina.Corbi si fluturi zbara in cercuri monstruoase ce par mai curand catuse ale existentei precare, ale unei divinitati pierdute si regasite.Isi intoarce fata spre voi, spre mine, spre noi si se incrunta.Ochii-i fiorosi ard in flacarile iadului, dintii albi de fildes reflecta aburii paradisului.

   Suflarea-i mucegaita se apleaca peste mine: patru pereti ma inconjoara.Nu e cale descapare, nu e cale spre lumina.Tot ce vad e un negru sangeriu de umbra plina.Incerc sa ma intorc pe o parte: inghet.Fire nevazute, lanturi de teroare sting pamantul, aerul persista.Ma ineaca, ma imbata, ma prinde si se desprinde la fel de repede cum a venit.E gheata, e umed; un miros de ghiocel rasare.Se intinde, se destinde intre patru pereti ce devin din ce in ce mai mici.Privesc in jur, sunt singura in cimitirul staruintei.Am vecinii, suflete uitate, disperate, mutilate.Le aud cum zvagnesc in inima pamanutului, le aud rasul nebunesc ce imi umple urechile si imi sfredeleste creierul asemeni unui burghiu deja insangerat.

   Agonie, disperare.Toate striga, toate cad in genunchi si se inchina unui lemn incununat de doua suvite de iarba parfumate de apa descantata.Vrajitorie.Nimeni nu-mi aude sangele cum se involbureaza, se precipita si se raceste intr-un ritm alert.Pasi alerti se aud de sus.E divinitatea ingandurata.Cu ultimul meu suflu, in ultima mea clipa o aud intrebandu-se:"Oare chiar ea trebuia sa moara?"