Băiatul

Capitolul 10

Ieri până la prânz am stat în pat, apoi m-am trezit am luat micul dejun și prânzul, apoi iar m-am pus în pat și am stat până la ora 7, părinții mei erau deja acasă, dar dintr-o data aud niște o voce cunoscută din hol.
Aud niște bătăi în ușă, iar apoi mama intră cu un mare zâmbet pe față.

- Ce este mamă?
- Cineva a venit pe la tine. Hai vino!
- Bine.

Cu părul răvășit în cap, în pijamalele mele verzi și papucii cu iepurași, ies din cameră spre sufragerie să văd cine a venit.
Când îi văd fața, îmi venea să intru în pământ.

- Bună, Alexandra!
- Alexandra, cum de nu ne-ai arătat băiatul ăsta? E super tare! spune tata.
- Bună alegere! adaugă mama.

Eu încă rămân șocată.

- Eu am venit să vă cer permisiunea dacă mă lăsați să ies cu fiica voastră în seara asta.
- Da, sigur!
- Nu uita, la ora 11 e acasă. Ce stai Ale să te uiți așa? Du-te și îmbrăcă-te! Hai ai întâlnire!
- Dar...

Nici nu am apucat să termin ce aveam de zis că mama vine și mă ia de mână și mă duce în camera mea.
Îmi scoate câteva rochii pe pat din care să-mi aleg.

- Ce stai? Du-te și fă-ți un duș. Hai! Repede!

Mă duc în baie și intru în duș. Stropii de apă caldă îmi curg ușor pe piele, relaxându-mă.
Ies repede în hol și mă duc înapoi în cameră.
Îmi aleg o rochiță care era pe pat și mă îmbrac cu ea. O rochiță roz pal cu modele florare și scurtă. Îmi las părul liber, îmi dau cu puțin ruj roz și apoi ies din cameră.
Mama era în fața mea și mă privea cu lacrimile în ochi.

- Ce frumoasă ești! Hai du-te! Nu-ți face griji, vorbim noi mai târziu.
- Mersi, mami!

Andrei

Ușa se deschise și apare ea. Cât de frumoasă e! Parcă ar fi un înger.
Îmi iau la revedere de la părinții ei și o las pe ea să meargă în față.
Nu o prind de mână, nu vreau să fie prea repede, o iau ușor, încetul cu încetul.
Coborâm din bloc și ajungem în parcarea blocului și o văd că o ia spre motocicletă care era acolo.

- Ce faci? o întreb eu curios.
- Păi nu mergem cu motocicleta ta?
- Cum aș putea duce o fată atât de frumos îmbrăcată pe un motor?
- Eu m-am gândit... Nu... nu m-ar deranja, chiar mi-ași dori să mergem cu motocicleta. Ador să merg pe motor.
- Bine, dacă așa zici tu. Eu mă gândeam să chem un taxi. Atunci hai să mergem.

Ne urcăm și pornim la drum. Încerc cu toată puterea să nu merg repede, nu aș dorii să o sperii.
Eu de obicei merg cu viteză. Ador senzația.
Ajungem repede la destinație.

- Hei! Suntem în parc, spune ea uimită.
- Da.  Mergem?
- Mergem.

Ne plimbăm pe aleile parcului. Am fost foarte tăcuți. Doar ne mai uitam din când în când unul în ochii celuilalt. Eu nu am îndrăznit să spun nimic. Aveam emoții foarte mari. Dar, până la urmă, ea spune:

- Foarte frumos.
- Da, așa este.
- Pot să te întreb ceva?
- Da, orice.
- Asta e o... întâlnire?

Roșesc ușor la întrebarea pusă de către Alexandra.

- Nu știu. Tu ce crezi?
- Hmm... Încă nu-mi dau seama.
- Vino.
- Unde?
- Ai să vezi.

Mergem până când ajungem într-un loc. Într-un loc cu iarbă, o cascada și de acolo se vedea de minune apusul. Erau câteva bănci. Nu mai era nimeni în jur.
Ne așezăm pe o bancă. Văd pe fața ei un zâmbet larg, în ochii ei îi se citește uimirea, fericirea. Era apusul perfect. În nuanțe de roz, portocaliu și albastru.
Încercam să o țin de mână, dar parcă nu puteam. Mai așteptam puțin.

- Ador locul ăsta. E atât de frumos, mai ales la apus.
- Da. Nu am mai fost aici se mult timp. De câțiva ani chiar.
- Da?
- Da.

Privirile noastre se intersectează. Îi puteam privi ochii căprui.
Încet, încet începem să ne apropiem unul de altul. O prind de mână. Nu și-o retrage. Simt cum în piept inima începe să bată din ce în ce mai tare. Mai apoi buzele noastre se unesc.
Chiar nu pot să cred. Primul nostru sărut. Este de nedescris ce simt. Oare ea ce gândește?

Hei! Este pentru prima dată în toate aceste 11 capitole pe care le-am publicat până acum când "vorbesc" cu voi, cei care îmi citiți această carte. Vouă cum vi se pare povestea până acum? Aștept părerile voastre la comentarii. Poate mă vor ajuta în continuare.