Băiatul

Capitolul 15

- Andrei...

- Ce faci singură aici?

- Azi nu ai fost la școală.

- Am avut o treabă.

- Cât de mult te-ai schimbat într-un timp atât de scurt.

- Cum adică?

- Ieri când ai venit la mine erai fumat, nu?

- Alexandra, eu nu fumez.

- Și ieri?

- Am încercat de la un băiat o țigară, dar nu știam ce fel de țigară e. Iubito, uită-te la mine. Tu chiar nu mă crezi, nu?

- Uite, Andrei, ne cunoaștem de când eram mici...

- Păi da și tocmai de asta ar trebui să mă crezi, fiindcă știi că eu nu aș face lucruri din astea. Îmi pare foarte rău că ieri am venit la tine așa. Te rog să mă ierți! Vreau iar să mai petrec timpul cu tine. Azi mi-a fost foarte dor de tine. Iartă-mă!

- Și mie mi-a fost dor de tine! spun dând drumul câtorva lacrimi să îmi curgă pe obraji.

Mi-a fost atât de dor de el, de mirosul lui, de îmbrățișarea lui care îmi face atât de mult bine. Mi-a fost atât de dor de el chiar dacă nu ne-am mai văzut de o zi. Pentru mine mi s-a părut o veșnicie. Fiecare minut fără să-i aud vocea a fost ca o durere.
Cred că nici nu știe cât de bine mă face să mă simt îmbrățișarea lui.
Ne desprindem din îmbrățișare și apoi îmi șterge ușor cu mâna urmele lacrimilor ce au curs pe obraz.

- Hai!

- Unde?

- Să te dau în leagăn.

- Ce? Andrei, sunt mult prea mare pentru a mă mai da în leagăn.

- Niciodată nu ești prea mare pentru niște leagăne de fier.

- Bine, spun cu un mic zâmbet pe față.

---

Nu știu de cât timp stăm așa, dar mie mi se pare o veșnicie.
Cred că e cel mai plăcut moment pe care l-am trăit vreodată în viața mea. Atât de liniștit.
Stăm în poziția noastră ca de obicei. El se joacă cu mâna în părul meu, iar eu îl țin de cealaltă mână. Nu facem nimic altceva decât să stăm. Nu vorbim, doar ascultăm liniștea deplină ce ne-a cuprins.

- Andrei, știi de cât timp te plac?

- Nu, cu siguranță nu pot ghici.

Râdem ușor. Ochii lui sclipesc, iar râsetul lui îmi gâdilă timpanele.

- Îmi place atât de mult timpul petrecut alături de tine.

- Și eu. Mi-aș da tot timpul lume să îl petrec alături de tine.

Am zis că îngheț pe loc când am văzut ușa de la cameră deschizându-se.
Imediat am sărit în șezut înainte ca ușa să se deschidă complect și tata să vadă cumva stăteam amândoi. Cu siguranță ar fi luat foc.

- Ce faceți copii?

- Suntem bine, tată.

- Bună ziua!

- Salut, Andrei! Stați aici în liniște și nu faceți nimic? Uitați-vă la un film, mergeți în parc, prin mall...

- Nu, mulțumim, dar noi stăm în camera mea.

- Bine. Andrei, ce ai zice dacă rămâi la cină?

- Păi, tată...

- Aș fi încântat.

- Super. Dar mai sunt cam vreo două ore până la cină. Puteți face ceva până atunci, zice tata și iasă din cameră.

- Hai până la mine.

- De ce?

- Ar trebui să mă schimb în ceva mai... frumos.

- Ah, măi, de ce?

- Iau pentru prima dată masa cu tine și părinții tăi. Nu pot să apar așa. Nu aș vrea să îi dezamăgesc. Înțelegi ursuleț?

- E pentru prima dată când îmi spui ursuleț...

- Serios? Atunci de acum așa am să te strig, ursuleț...

- Of, bine, hai la tine ca să te schimbi... Nu ar trebui și eu să mă schimb de hainele astea?

- Nu, ursuleț, tu arăți bine în orice. Eu am blugii ăștia rupți, nu merg așa la o cină cu ai tăi.

- Bine, să mergem.

Coborâm din scara blocului și urcăm pe motocicletă. Ajungem în scurt timp la el.

- Nu-mi vine să cred, chiar urcăm la tine?

- Păi, cam da...

- E pentru prima dată, știi?

- Da... Și?

- Nu, doar că am emoții.

- De ce? Nu ar trebui să ai.

- Ai tăi sunt acasă?

- Nu, dar tot trebuie să îi sun să îi anunț că iau masa de seară la tine. Intră!

E un apartament destul mărișor. Are patru camere, un hol lung care ducea spre dormitoare, un balcon, un living și două băi.
El intră în baie, iar eu am intrat în camera lui. Bineînțeles arată precum camera unui adolescent obișnuit.
Un pat de două persoane, un birou, un dulap. În părțile laterale ale patului stăteau două noptiere. Nu am putut remarca ce se afla pe una dintre ele. Pe noptiera stângă stătea o lampă și era înrămată o fotografie cu noi doi. Ce drăguț... Iar pe cealaltă noptieră se afla o revistă de benzi desenat și o altă fotografie, doar că era una făcută cu familia lui acum câțiva ani. În fotografie erau el împreună cu sora și părinții lui.
Andrei mai are o soră pe nume Clara care este cu 6 ani mai mare decât el și este căsătorită de doi ani și stă împreună cu soțul ei Matei în altă țară pentru că acolo fac amândoi facultatea.
Clar, dacă el are o fotografie cu noi, eu voi avea un panou întreg de fotografii. Câteodată ne mai făceam și câte o fotografie împreună.
El intră în cameră și nu fac altceva decât să mă holbez la el. Avea decât un prosop înfășurat în jurul taliei și picături de apă se prelingeau pe piele.

- Ai de gând să te mai holbezi mult sau pot și eu să mă îmbrac, ursuleț?

Instant obrajii mi se înroșesc atât de tare încât simt cum mă ard. E pentru prima dată când îl văd fără tricou.
Prea multe premieri pe ziua de azi.
Nu mai zic nimic altceva și ies din cameră. Cred că nu am să îmi mai scot prea curând cea imagine din minte.
Mă îndrept spre bucătărie să îmi pot pune un pahar apă.
Simt cum două brațe mă înconjoară, simțindu-i căldură reputației lui. Mă întorc spre el și îi dau un sărut scurt pe buze.

- Îți place cum m-am îmbrăcat?

Avea o cămașă albă cu mânecile ridicate până la cot și o pereche de blugi albaștrii.

- Arăți superb, spun și îi dau un pupic pe obraz.

- Ești atât de dulce ursuleț... Nici un lucru oricât de frumos sau dulce nu există pe lumea asta înafară de tine!

- Te iubesc!

- Și eu te iubesc!

Și apoi ne unim buzele într-un sărut blând și dulce.