Băiatul

Capitolul 7

Deschid ochii. Mă scol din pat. Mă apropii de fereastră și mă uit. De ce totul e atât de greu? Deschid geamul. Închid ochii. Inspir. Mirosul de primăvară se simțea în aer. Câteva bătăi de aud în ușă.

-Draga mea, hai la masă. Mănânci?
-Nu, mai stau puțin.
-Bine. Te simți bine?
-Da, sunt foarte bine.
-Vrei să îmi spui ceva?
-Nu, nu.
-Sigur? Uite, îți las mâncarea pe masă la bucătărie. Chiar trebuie să merg la servici. Am lipsit prea mult și mi-e frică să nu mă dea afară.
-Bine.
-Nu uita! Orice ți se întâmplă suni la numărul de pe frigider. Orice. Și dacă ai o durere de cap mă suni.
-Bine, mamă.

Am început să vorbes cu și le spun mamă și tată. Puțin ciudat, dar încerc să mă obișnuiesc.
Iau de pe birou un telefon. Mama îmi zicea că e telefonul meu și l-am primit anul trecut de ziua mea de naștere. Pentru o prima dată de la accident îndrăznesc să mă uit prin el.
Nimic nu mă ajută de aici, dar când mă uit prin mesaje găsesc ceva interesant.

Eu: Nu înțeleg cum de se comportă așa cu mine. Nu înțeleg! Chiar nu știu!
Stela: Nu-mi dau seama.
Eu: Îmi vine să o iau razna. Plâng seară de seară și încerc să mă gândesc care ar fi motivul. Și acum îmi vine să plâng... Dar gata! Mâine mă voi duce la el și îl voi întreba.
Stela: Bine. Vom vedea mâine ce faci.

Nici nu apuc să îmi ridic bine capul din telefon că sună soneria.

-Neața!
-Hei! Hai, intră!
-Bine... E prima dată când mă inviți la tine.
-Serios? Chiar dacă suntem prieteni?
-Da.
-Mănânci ceva? Eu încă nu am luat micul dejun.
-Și noroc. Nici eu nu am mâncat.
-Avem biscuiți cu ciocolată, corn cu gem cu lapte sau ciocolată cu lapte. Eu am să mănânc biscuiți cu lapte.
-Și eu la fel.

Andrei

Încep ușor să simt emoție. Pentru prima data am intrat la ea în casă și luam micul dejun împreună. Mă simțeam fericit, dar și trist deoarece nu știe cine sunt eu.

-Poftim.
-Mersi mult.
-Apropo, tu știi cine este Stela?
-Da, este prietena ta cea bună prietena a ta. De ce întrebi?
-Păi am găsit o conversație cu ea pe 18 decembrie. A fost ultima persoană cu care am vorbit.
-18 decembrie?!
-Ușor că te îneci cu biscuiții. Ce e? De ce au reacționat așa?
-Păi... următoarea zi, pe 19 decembrie ai avut acel accident.
-Ai putea să mă duci la ea? Aș vrea să vorbim fața în față. Stă departe de aici?
-Nu chiar.
-Deci?
-Bine.
-Stai puțin să mă îmbrac.

Plecăm spre Stela. Ajungem în fața acelui semafor. De data asta o țin strâns de mână să nu i se mai întâmple ceva.

Alexandra

Stăm în fața unui semafor. Văd cum culoarea de la semafor se face din verde în roșu. La un moment dat îmi trece o scurtă imagine prin minte.

Andrei

Mă uit la Alexandra. Fața îi devine gălbuie și leșină.

-Alexandra! Ce ți s-a întâmplat? Mă auzi? Hei! Ajutor!

Oamenii îmi vin în ajutor. Acum mă simt la fel ca atunci... Aceeași teamă, același loc...