Inheritos 2

4. Bunica stie ceva?

    Mă trezesc somnoroasă şi toată transpirată. Câinii ăştia nu se mişcă din pat, mă înghesuie non-stop. Fac un duş şi cobor jos.Fix atunci mama pune mâncarea pe masă.

    -Hei,acum voiam să urc să te trezesc.

    -Bună dimineaţa! Mor de foame!

    -M-am gândit eu!

    Încep să mănânc şi ca deobicei le dau şi ceva scumpilor mei căţei pe sub masă, semn de mulţumire ca mi-au ţinut de cald toată noaptea. Mama face o mâncare excelentă. Mi se pare atât de ciudat totul, aş vrea să îi zic mamei cât mai mult din ce îmi amintesc, dar mi că o să o sperii şi mai tare şi chiar o să mă creadă nebună şi o să mă ducă sigur la un psiholog şi chiar nu am chef de drame dinastea existenţiale. O să îi zic în mare câte ceva, apoi o să încerc să o conving să îl lase pe Bogdan să locuiască cu noi.

    -Mulţumesc de masă!

    -Să îţi fie de bine draga mea! Mergem în spate să ne relaxăm şi să vorbim?

    -Sigur! Îmi dau seama că de când am venit acasă nu am ieşit deloc în grădina din spatele casei. Wow, o curte mare cu mulţi copaci şi o grămadă de mingiuţe aruncate, un balansoar şi o terasă micuţă cu 4 fotolii albe. Câinii o iau la fugă, fiecare merge la mingea lui, iar eu şi mama ne aşezăm pe fotolii.

    -Poftim o limonadă!

    -Mulţumesc!

    -Deci poţi începe.

    -Ok...aaa. Ştii că nu îmi aduc aminte nimic din viaţa asta, adică îmi aduc aminte nişte chestii, dar nu aşa cum s-au întâmplat defapt, ci cu totul din altă perspectiva. Ca să îmi fie şi mie şi ţie mai uşor, viaţa pe care mi-o aduc eu aminte, viata pe care ştiu eu că am avut-o este viaţa X şi asta pe care o am acum este Y. Înţelegi?

   -Da!

    -Perfect! Deci în viaţa X, mă chema tot Kira, dar eram din Rusia. În Rusia locuiam cu tata şi cu bunica mea. Apoi tata m-a trimis aici în Anchorage să învăt la Şcoala Atribuţilor. Mi-am făcut mulţi prieteni şi profesorii erau minunaţi. Profesorul de sport pe nume Ivan era foarte sever, la început a ţipat la mine şi tot felul. Dar parcă simţeam că ascunde ceva. Am intrat în camera lui cu colega mea de camera şi încă un coleg să vedem ce ascunde, am găsit o scrisoare de la mama în care zicea ...mă rog mai multe, dar în scrisoare zicea că eu cu Ivan suntem fraţi. Mama a murit şi tata nu a putut să ne crească pe amândoi, pentru că eu eram foarte mică aşa că Ivan a fost crescut de unchiul meu. Colega mea de cameră era verişoara mea, pentru că tatăl ei era unchiul lui Ivan. Daa, complicat ştiu. Apoi eu rebelă cum sunt am fugit de la acea scoală aşa l-am întâlnit pe Bogdan. Pe tipul de aseară. El este singurul de care îmi aduc aminte şi care defapt există şi în viaţa asta. El mi-a dat haine şi de mâncare şi m-a lăsat să stau în adăposturi făcute de el. A avut grija de mine. Apoi m-am gândit că e timpul să mă întorc la şcoală, pentru că defapt acolo şi locuiam. Şi m-am întors cu Bogdan. Aaaa a început să învete şi el acolo apoi aaa am făcut o excursie într-o peştera. Acolo am căzut şi m-am lovit la cap, iar când m-am trezit eram în viaţa asta, adica m-am trezit aici din comă. Mamă, Bogdan este singurul de care îmi aduc aminte, singurul care a existat în amândouă vieţile. Este singurul meu prieten. Tatăl lui Bogdan a murit când el era mai mic, mama lui s-a recasatorit, totul a fost bine la început, apoi tatăl lui vitreg a avut probleme cu jocurile, au vândut tot, mama lui l-a ales pe barbatul acela, iar Bogdan a plecat. Locuieşte pe străzi, doarme prin poduri de lemn şi lucrează cu ziua pentru a face rost de bani pentru mâncare şi haine. Aş vrea să te rog...daca...ar putea locui cu noi? Ieri mi-a spus că s-a înscris la şcoală, vrea să îşi continue studiile, o să fim amandoi în aceasi clasă.