Inheritos 2

Tot adevarul.

      Încerc să îmi deschid ochii, dar încă îmi este atât de somn. Îmi aduc aminte unde sunt și mă trezesc brusc. E deja întuneric afară. Pe sub ușă se vede o lumină slabă. Pun pariu că ceilalți s-au trezit. M-am odihnit cât de cât, iar acum este timpul pentru adevăr sau cel puțin asta sper.

     Mă dau jos din pat, rochia alunecând pe picioarele mele. Lângă ușă este o pereche de papuci de casă negri pufoși. Ce drăguț.

     Deschid ușa, iar în același timp din camera de lângă mine iese Marko.

     -Hei cum ai dormit? Mă întreabă Marko având părul ciufulit și frecându-se la ochi.

      -Mai bine ca în dubiță.

    -De asta sunt sigur. Wow! Aaaa, nu te-am mai văzut în rochie.

    -Se pare că astea sunt singurele haine pe care mi le-a lăsat Maya.

     -Arăți minunat, ca o adevărată vrăjitoare din Salem.

     -Haha! Ce glumeț ești Marko!

     Marko vine și mă strânge în brațe. Îl cuprind și eu cu brațele și îmi lipesc capul de pieptul lui. Am uitat cât de bine este și cât de fierbinte devine cand este în preajma mea, cel puțin cred că este asa doar în preajma mea.

     -O să fie bine! Toți o să fim bine! Îmi cer scuze pentru cum m-am purtat și îți repet, nu voi pune presiune pe tine, orice vei alege, o să fiu acolo și o să mă bucur pentru tine.

     -Mulțumesc! Haide să coborâm. Crezi că mă poți ajuta?

     -Speram să îmi ceri asta. Marko se apleaca și mă ia în brațe. Domniță!

      Un zâmbet îmi apare pe față și sincer nu am mai făcut asta de ceva timp. Îmi pun brațele în jurul lui și nu îmi iau privirea de la el. Gândurile mele iar o iau razna la fel ca inima mea. Marko-Nikolay, Nikolay-Marko! Dar de ce am impresia că oricât m-aș chinui și oricât de haotice ar fii gândurile și sentimentele mele mereu îl voi alege pe Marko, este inevitabil, mereu voi fi cu el!

     Ajungem jos și Marko îmi dă drumul. Ne îndreptăm spre bucătărie și toți sunt deja acolo.

     -Ai dormit bine Kira?

     -Da! Mulțumim pentru tot Maya.

     -Îți este foame?

     -Nu, dar mi-ar prinde bine o mică gustare.

     -Fursecuri? Ceai?

     -Perfect!

    -Poftim!

    Eu cu Marko și Ivan ne așezăm pe canapea, Dalia pe un fotoliu, iar Nikolay și Bogdan stau turcește pe covor.

     -Kira știu că ai multe întrebări. Când te simți pregătită...

     -Ok! Ce s-a întâmplat cu adevărat cu Isis și cu tine?

    -Oare de ce mă așteptam ca asta să fie prima ta întrebare. Totul s-a întâmplat într-o zi de toamnă, ne-am transformat amândouă la câteva zile distanță una de cealaltă. Eu am fost prima. Transformările noastre au fost atât de diferite. Mi-au apărut sigilile pe mâini.

    -Sigili?

     -O să ajungem și la partea aia, dar acum îți răspund la prima întrebare. Așadar: mi-au apărut sigilile pe mâini. Nu știam ce se întâmplă. Apoi am simțit o putere incredibil de mare care îmi inunda corpul, era plăcut ca un val de apă fierbinte, ca razele soarelui care îți mângâie pielea, ca o gură de aer proaspăt. A fost minunat! Atunci am știut că sunt o vrăjitoare. Fiind și prima vrăjitoare, totul a venit de la sine. Eram într-o poiană cu Isis și Iulian, încercând să îmi exersez noile puteri, când Isis s-a prăbușit și a început să țipe de durere. Nu știu să îți explic prin ce a trecut, dar cred că tu știi cel mai bine ce a simțit ea atunci. Pădurarii au auzit țipetele surorii mele și au venit să vadă ce se întâmplă. Într-un exces de furie, Isis era să îl omoare pe unul dintre ei, dar Iulian a fost acolo. A reușit să o calmeze, eu eram atât de șocată, nu știam ce să fac. Sigilile ei erau diferite de ale mele, mă refer la cele de pe maini. În acel moment nu știam ce înseamnă și nici nu mă interesa. Cu ajutorul lui Iulian, Isis a reușit să renunțe la partea rea, care încerca să o acapareze. Tatăl lui Iulian făcea parte din oamenii regelui. Acesta îi povestea totul lui Iulian, care a început să intre la bănuieli cu ceea ce face regele. I-a povestit totul surorii mele și au decis să ia măsuri. L-au confruntat pe rege, dar cei doi erau atât de naivi, atât de concentrați unul asupra altuia, încât au uitat să se protejeze pe ei însuși. Au fost capturați și aduși la mine. Gardienii regelui l-au omorât pe Iulian în fața noastră, în acel moment am crezut că partea întunecată din ea v-a ieși din nou la suprafață. Am fost atât de mândră de ea când am văzut că și-a păstrat calmul. Regele a încercat să o facă pe Isis să fie de partea lui, dar nu a reușit. M-a pus să o omor, am făcut-o eu decât să o facă altcineva, iar înainte să o fac Isis a făcut o ultimă vrajă, singura de care a mai fost în stare după ce regele a otravito cu o grămadă de elixire pentru a nu putea să își folosească puterile. Ultima ei vrajă a fost că vor exista doar 15 vrăjitoare pure, iar fiecare v-a renaște în cineva, în cineva capabil să le suporte puterea, în cineva capabil să le controleze, iar cine nu este demn de puterea vrăjitoarelor o să moară. S-ar fi putut naște mii de vrăjitoare dacă nu era vraja surori mele. Nu am înțeles atunci și nici până în ziua de astăzi nu am înțeles ultima ei vrajă. Au încercat să îmi șteargă memoria, m-am prefăcut ca au reușit! Eram singură pe lume. Am hoinărit prin munți ceva timp, ajutând oameni și animale, dar m-am săturat așa că într-o zi m-am sinucis, crezând că voi renaște mult mai repede în cineva și nu voi mai fii singură, dar se pare că mi-au trebuit mii de ani ca să pot renaște. Nu regret ce am făcut, poate așa a fost să fie. Am învățat multe oricum cutreierând și cu sufletul.