Inheritos 2

11. Mama

   Mă trezesc buimăcită de cap. Încă nu mi-a trecut mahmureala? Mă întorc şi mă uit la ceas, ora 10:00. Puteam să jur că am să dorm mai mult de data asta. Cum poate o singură petrecere să mă dea atât de tare peste cap? Trebuie să vedem cum facem să intru în Şcoala Atribuţilor. Deşi este duminică, sper că mama va merge la muncă în seara asta. Şi înainte să încerc să intru în vechea mea şcoală, trebuie săstudiez terenul. Parcă aş fi un criminal în serie.

   -Bogdan!

   -Poţi te rog să nu mai ţipi?

   -Te-ai trezit?

   -Nu, vorbesc în timp ce dorm!

   -Haha! Haide avem o zi lungă!

   -Mai spune-mi odată de ce am acceptat să stau cu tine în casă?

   -Pentru că mă iubeai necondiţionat!

   -Ai zis că nu vom mai vorbi niciodată despre asta! Dar şi tu te-ai simţit atrasă de mine, sunt irezistibil!

   -Gura! Să nu te aud!

   -Nu îţi place când ţi-o întorc nu?

   -Nu prea!

   Mă ridic şi mă duc la baie, am nevoie urgentă de un duş. Mă simt atât de bine, apa asta fierbinte parcă îmi spală sufletul. Pentru câteva momente mă simt mai liniştită, apoi gândurile mele îşi fac din nou apariţia, nici măcar la duş nu pot sta liniştită. Gândurile astea nu au auzit de puţină intimitate? Cum aş putea să intru înapoi în şcoala aia? Pun pariu că deşi nimeni nu îşi mai aduce aminte ca un student să fi fugit din Şcoala Atribuţilor, Masha, Matei, Miranda şi cine mai ştie cine îşi aduce aminte că eu am fugit de acolo. Când eram eu, pădurea aia nu era păzită, dar acum pun pariu că sunt paznici peste tot. Chiar dacă aş reuşi să intru în pădure, să trec neobservată până la marginea ei, care sunt şansele să ajung până în camera Daliei fără ca nimeni să mă vadă? Îmi răspund singură la întrebarea asta, 0% şanse! Nu pot să intru în mintea lor şi să le spun să se întâlnească cu mine nu ştiu unde, habar nu au cine sunt. Iar Dalia sigur nu ar veni singură dacă ar auzi o voce străină în minte, spunându-i să meargă nu ştiu unde. La asta nu m-am gândit! Poate şcoala nu este păzită, poate este tot aşa, dar nu pot risca. În acest moment totul este pus la bătaie, câştigăm sau pierdem, trăim sau murim. În acest moment pun totul în joc şi nu îmi permit să pierd, nu îmi permit să mă duc în iad, Matei aducând propriul lui iad printre semenii mei. Opresc apa şi plec împreună cu gândurile mele să mănânc ceva!

   -Mor de foame! Spune Bogdan în timp ce iese din camera lui.

   -Mie îmi spui! Şi apropo, am mai descoperit o problemă în tentativa noastră de a intra în şcoală.

   -Şi anume?

   -Cei care sunt cu Matei ştiu că eu am putut evada din şcoala aia, deşi ceilalţi nu îşi aduc aminte, pun pariu că şcoala aia este acum mult mai bine păzită, inclusiv pădurea. Am fost proastă când am crezut că şcoala nu va fi păzită. Şi dacă aş reuşi să ajung până la marginea ei, este imposibil să traversez toată curtea, să ajung în camera Daliei.

   -Atunci te duci în locul secret a lui Ivan!

   -De unde ştii de el?

   -Am prins ceva când am avut flash'urile alea!

   -Asta este cea mai bună idee Bogdan, doar că planul era să vorbesc cu Dalia prima, nu cu Ivan.

   -Se pare că nu întotdeauna merge planul A.