Inheritos 2

Maya

       Mă simt pierdută. Parcă nu mai știu cine sunt, nu mă mai regăsesc. Nu știu de ce am impresia că puterile astea îmi seacă din ce în ce mai mult sufletul, am impresia că nu mai am nici un sentiment. Nu am încercat să vorbesc cu Marko sau cu Nikolay sau cu nimeni altcineva de când am plecat la drum. Doar stau într-un colț din dubița asta și ceilalți îmi respectă intimitatea, deși probabil sunt foarte curioși la ce mă gândesc sau îngrijorați în legătură cu ce m-a adus în starea asta. Sincer? Nici eu nu știu. Poate s-au adunat prea multe în ultimul timp și nu știu cum să fac față situației. Recunosc, mă înspăimântă toată viața mea și cel mai tare mă înspăimântă persoana care pot devein. Nu știu dacă pot rămâne neschimbată, din punct de vedere al sufletului. Știu că îl iubesc pe Marko și pe Nikolay, dar parcă nu mai simt asta, nu mă mai atrage nimic. Mă doare faptul că relația noastă s-a răcit, dar de ce am impresia că doar creierul meu simte asta nu și inima mea? 

      Uneori viața îți oferă atât de multe greutăți, încat ea te schimbă și nu oamenii din jurul tău sau poate și ei, dar ei sunt un factor mic. Sau poate e din cauza mea, poate din cauză că analizez eu tot ce se întâmplă și mă consum, am ajuns în starea asta unde sunt acum. Îmi este frică să recunosc că puterile mă ard pe interior, chiar dacă manifestarea mea nu mai este una exterioară, magia mă cuprinde de peste tot și îmi este tot mai greu să o controlez. Nu mă arăt slabă, deoarece ei cred în mine și trebuie sa fiu tare pentru ei. Oare unde s-ar ajunge dacă ei ar vedea că cedez. De ce am impresia că eu sunt puterea lor și pentru mine luptă? Până la urmă eu i-am băgat în toată povestea asta. Nu știu dacă să mă simt vinovată sau nu, dar până la urmă datorită mie o mulțime de oameni nu vor fi omorâți. Bineînțeles vor exista victime colaterale, dar în toate războaiele există așa ceva.

      Simt că în momentul în care toate asta vor lua sfârșit, sufletul meu v-a fi atât de distrus încât nu v-a mai recunoaște nici o părticică din mine, propriul suflet o să mă renege. Mi-am îmbătat sufletul de venin!

     Mă simt slabă, dar în același timp puternică, îmi pierd speranța în fiecare zi, dar în același timp vreau să îmi păstrez speranța și să lupt cu toate forțele mele. De ce am impresia că devin o persoană tot mai rea pe zi ce trece? De ce am impresia că vreau să mă răzbun pe toti cei care mi-au facut rău vreodată și de ce simt atâta ură în sufletul meu? Și nu doar pe loogaroo, pe toată lumea!

      Sunt patetică, dau vina pe alți, când defapt este doar vina mea! Eu m-am adus în starea asta, făcând abuz de putere, făcându-mi plăcere să simt magia în mine.

     O scânteie își face loc în interiorul meu și îmi este frică de mometul în care scânteia v-a deveni foc!

     De ce mă simt atât de pierdută când am atâția oameni minunați lângă mine? De ce mă simt singură și neajutorată când tot ce au făcut ei până acum a fost să îmi ofere toată dragostea și ajutorul lor? De ce simt că m-am schimbat într-un timp foarte scurt și această schimbare nu își avea locul?

     Mă simt distrusă că nu mă pot bucura de viață așa cum aș vrea. Mă doare faptul că eu trebuie să duc lupta asta! Nu sunt pregătită! Vreau să fiu copil și să mă port ca un copil, nu ca un adult! Simt cum mă distrug încet, încet și cândva mă voi distruge de tot, nu știu exact când se v-a întâmpla, dar am impresia că acea zi nu este departe. Știu că într-o zi voi ceda și tot ce am ținut acum în interiorul meu v-a răbufni și în acel moment o să rănesc foarte multe persoane, emoțional și fizic. Nu știu dacă le voi răni ca să mă apăr sau poate pur și simplu nu o să mai am control asupra mea...

     -Hei!

    -Hei!

     -Crezi că pot lua loc lângă tine?