Inheritos 2

16. Planurile se încing

    Toată ziua îmi storc creierul pentru un plan care ar putea funcționa, pentru a dispărea toți fără să intrăm la bănuieli. Am ceva idei, dar sunt prea evidente. Mă gândesc că și dacă aș veni cu un plan bun, tot ar fi foarte evident să dispărem toți odată, ar trebui să dispărem pe rând, cel puțin cu o diferență de câteva zile. Nu îmi vine nici o idee bună, habar nu am ce să fac! Sper ca ceilalți să aibă un plan mai bun.

    Afară deja se întunecă, iar mama se pregătește să meargă la muncă și sunt din ce în ce mai nerăbdătoare să îl anunț pe Ivan că pot veni la mine. Sunt foarte agitată, mâinile îmi transpiră și mă plimb de colo, colo prin casă. Nici Bogdan nu este tocmai liniștit, s-a gândit și el toată ziua la cum am putea dispărea, dar după cum se vede nici el nu a găsit o idee pentru problema noastră.

    Mama ne sărută pe amândoi și pleacă.

   Ivan?

   Hei suriora!

   Mama a plecat, puteți veni.

    Nu cred că putem pleca toți, e multă agitație prin jur! Cel mai probabil o să vin eu cu încă unul dintre ei. Ne vedem acolo, fi pregătită să deschizi ușa!

    Tot ce sper acum este ca Marko să vină cu Ivan. Știu că nu o să mă ia în brațe, dar simplul fapt că îl văd mă face să mă simt mai bine sau nu?

    Stau cu privirea ațintită pe geam așteptând să îi văd, iar Bogdan stă pregătit cu mâna pe mânerul ușii pentru a deschide.

    -Vin!

    Bogdan nu mai așteaptă și deschide ușa. Ivan și Nikolay intrând val vârtej în bucătărie! Ivan vine și mă strânge în brațe și la fel fac și eu.

    -Să mergem sus. Nu v-a urmărit nimeni nu?

    -Nu. Suntem în regulă.

    Urcăm toți în camera mea, închid ușa și trag perdelele la fereștri pentru a fi siguri că nu ne vede nimeni. Nu știu dacă sunt dezamăgită sau nu că nu a venit Marko, dar nu mai contează, până la urmă totul se va rezolva de la sine, iar dacă nu...

    -Îmi pare rău, dar mi-am stors creierii toată ziua și nu am găsit nici un plan bun! Zice Bogdan.

    -Problema este că și dacă am dispărea toți, ar fi prea evident. Ar trebui să dispărem la cel puțin câteva zile distanță.

     -Kira are dreptate, la asta nu ne-am gândit. Zice Ivan, puțin dezamăgit că toate planurile noastre vor fi date din nou peste cap.

     -Ați găsit vreo soluție la problema noastră?

    -Da și nu! Dalia a venit cu câteva idei, dar acum că trebuie să dispărem pe rând e mai complicat! Prima idee ar fi fost să înscenăm un accident în care să fim implicați toți.

    -Nu îi pot face asta mamei!

    -Kira! Încetează să îi mai spui mamă!

    -Ivan încetează! Este mama mea! O consider mama mea! Mă iubește și dacă ai știi cât de bună, iubitoare este nu ai mai reacționa așa! O iubesc și m-am atașat de ea. Poate nu ea mi-a dat viață, poate nu este mama mea, dar ea nu știe asta! Gândește-te prin ce suferință ai trecut tu când ai crezut că m-ai pierdut pe mine, aceași durere a fost și în sufletul ei. Nu pot să îi rănesc sufletul, așa pur și simplu!

       -Atunci trebuie să îi ștergi amintirile! Dacă Miranda a reușit asta, poți și tu!

       -Nu pot face asta! Asta ar însemna că trebuie să le șterg amintirile tuturor celor care mă cunosc. Colegi și profesori! Plus de asta, Matei și Magy o să vorbească cu ei, o să se asigure că eu chiar nu mai sunt, cum ar fi ca nici unul să nu își aducă aminte de mine?