Inheritos 2

7.Flash-back!

   -Haha, ia uite cine a revenit din morţi, Kira Cernobag! Zise blonda.

   -Mă bucur că am revenit din morţi şi nu de pe centură! Ben şi Bogdan îşi opresc amândoi câte un râs înăbuşit.

   -Glumeaţă ca întotdeauna, dar şti ce am învăţat de-a lungul timpului Kira? Îmi face plăcere să te văd că suferi, dar nu reuşesc asta luandu-mă de tine!

   -A da serios? Şi atunci cum mă faci să sufăr?

   -Păi să vedem ce avem aici? Un analfabet de 20 şi ceva de ani, care mai ieri trăia pe strazi şi brusc s-a decis să revină la şcoală.

   -Să nu îndrăzneşti să mai zici ceva!

   -Sau ce? Asta am învăţat Kira, suferi mai mult pentru prietenii tăi decât suferi pentru tine. Nu ţi minte, noi obişnuiam să fim prietene, deşi tu erai oaia neagră, erai una dintre noi, apoi brusc te-ai izolat şi ai început să umbli cu retardaţi ăştia.

   -Cred că mi-am dat seama că mai bine ajung o retardată decât una ca tine.

   -Deci acum eşti mama răniţilor. I-ai salvat pe prietenii tăi din anonimat şi acum aduci un gunoi de pe stradă şi îl faci faimos, ba mai mult decât atât îl bagi în casă.

   -Uite ce este blondo, nu totul se rezumă să ieşi din anonimat cum zici tu sau să fi cunoscut şi mai ştiu eu ce. Viaţa asta nu înseamnă doar faimă, bani, să fi slabă şi să ai haine scumpe. Viaţa trebuie apreciată, poate dacă erai tu în locul meu, în maşina aia, ai fi învăţat ceva, dar aşa, cu atitudinea asta nu o să înveţi niciodată nimic. Tu chiar crezi că totul în lumea asta se învârte în jurul faimei? Cu cât eşti mai cunoscut, cu atât ai mai mulţi prieteni falşi, cu atât ai mai mulţi duşmani şi cu atât eşti mai singur. Suntem în liceu, nici măcar nu ne-am luat viaţa în propriile mâini, încă stăm pe banii părinţilor şi tu vii la mine cu dinastea? Eşti o mucoasă, nu apreciezi viaţa destul! Crezi că dacă te îmbraci ca o centuristă eşti mai frumoasă, ei bine scumpo, frumuseţea ta cere doar măciuci nu şi apreciere şi iubire!

   - Cât de profund. Mai că m-ai emoţionat, dar nu. Ascultă aici dragă! Ştiu mai multe decât crezi, am auzit destule conversaţii între tine şi Amelia în baie. Iar ultima conversaţie a fost şi încă este o bârfă pe cinste. Acum că te-ai întors aş putea să îmi dau drumul la gură. Aşa că nu mai fă aici pe marele profet, că nu merge, erai la fel ca mine. Nu dădeai doi bani pe nimic. Gândeşte-te la tine ca o variantă a mea, doar că nu aşa feminină ca mine, mai băieţoasă şi mereu îmbrăcată în negru. Exact la fel.

   - Cât de proastă eşti? Şi nu ştiu despre ce vorbeşti!

   -Aşa este, ţi-ai pierdut memoria. Sau poate totul este o glumă ca să te faci remarcată.

   -Irina ajunge! S-a auzit vocea înţepată a lui Ben. Sigur el va ştie despre ce este vorba, dar eu habar nu am.

   -Tu să taci, Kira este subiectul aici, nu tu! Deci, tu nu eşti cu mult deosebita de noi şi ţie îţi place să răneşti oameni, cum îl vei răni pe prietenul nostru aici de faţă. Şi face un semn spre Bogdan.

   -Ce?

   - Îţi dau la dispoziţie o zi să vorbeşti cu draga ta prietenă Amelia să îţi spună, apoi bum, bomba! A făcut un semn din mână, demn de o piţipoancă, şi-a fluturat părul şi a plecat împreuna cu gaşca ei de idioţi.

   -Ben, habar nu am despre ce vorbeşte!

   -Nu te uita la mine! Tu şi Amelia aveaţi secretele voastre, nu era loc de băieţi între ele.