Acum , Damian !🔞

Capitolul 6 - editat

Era vineri seata și totodată ziua cu spectacolul caritabil. Uram din tot sufletul aceste evenimente. Trebuia să port iar o rochie în care nu mă simțeam bine, pantofi deloc confortabili și să fiu un adevărat exemplu de eleganță, frumusețe și feminitate. Poate, poate se ivea vreun fiu al unui bogătaș de aici să mă ia de nevastă și să continuăm afacerile familiilor noastre.

Totă ziua a fost plină cu plimbări prin magazine alături de mama pentru a găsi rochia perfectă. Niciodată nu trebuia să apar cu o rochie pe care o purtasem deja. Era un detaliu ce denota că nu ai eleganță și probabil nici bani îndeajuns.

—Scumpo, ești superbă! Am făcut o alegere perfectă cu rochia asta. Cea albastră te făcea grasă! Râde.

—Mama! Îmi plăcea și cea albastră, dar cred că asta mă avantajează mai mult, ai dreptate.

Purtam o rochie neagră, scurtă, cu un corset strâmt bine pe talie. Părul îmi cădea pe spate în niște bucle lejere și în picioare aveam o pereche de sandale negre. Arătam chiar bine, spre surprindere mea.

Odată ajunși la spectacol am fost întâmpinați de doamna primar care era prietenă bună cu mama.
Spectacolul începea într-o oră, așa că am profitat de gustările puse la dispoziție și am mâncat fără nicio reținere. Mi-am luat un pahar de șampanie de pe tava de la intrare și m-am retras pe o terasă unde, spre bucuria mea, nu se afla nimeni. M-am oprit lângă balustradă și am privit apusul în timp ce savuram șampania atent aleasă de către organizatori.

–Ela? Se aude o voce cunoscută în spatele meu.

—Adam? Răspund uimită. M-ai speriat. Nu te-am auzit când ai venit.

—Cât timp a trecut ..

—Ce cauți aici ? Întreb eu rece.

—Am venit cu ai mei și cautam un loc retras.

—Înțeleg.

Eram de-a dreptul șocată. Mâna îmi tremura pe paharul din sticlă, dar nu îmi puteam muta privirea de la el. Fostul meu era în fața mea după atâta timp. Nici măcar nu mă mai gândisem la el, parcă nu ar fi existat vreodată.

—Tu cum mai ești? Nu ne-am mai văzut de atunci..  Spune și se apropie de mine.

—Nimic nu s-a schimbat, sunt la fel. Și dacă te rog, poți păstra distanța?

—Nu am avut ocazia să-mi cer scuze pentru seara aia, m-ai blocat peste tot.

—Ce voiai să fac, Adam?! Era pentru a doua dată când mă înșelai!

—Știu. Am fost un prost.  Am suferit mult după. Am realizat că te-am pierdut pentru totdeauna și nu am putut să mă iert. Te iubeam enorm, Ela.

—Nu cred că mă iubeai odată ce ai facut aceași greșeală de două ori.

—Poate, după atâta timp, nu vrei să-mi mai dai o șansă? Îți jur că m-am sechimbat. Sunt un alt om acum. Nu am mai fost cu nimeni după despărțire.

—Tu cred că glumești! Mă crezi proastă sau ce? Tu știi cât rău mi-ai făcut? Te-am vazut cu ochii mei când făceai sex cu alta!

—Eu încă te iubesc, Elora! În tot timpul ăsta m-am gândit la tine!

—Da, te gândeai la mine, dar te vedeam mereu cu una nouă. Ești josnic! Eu timp de un an nu am mai fost cu nimeni, înțelegi? Până și acum munți.

—Te rog să mă ierți..

—Te iert, dar asta nu o să schimbe nimic. Nu voi mai fi niciodată ca înainte. Acum, scuză-mă.

L-am împins ușor apoi am intrat din nou în sala de spectacol. Îi căutam cu privirea pe părinții mei, dar am găsit pe altcineva. Era Damian alături de familia sa. Lângă el era o brunetă care îl ținea de mână. M-am încruntat apoi am înaintat spre locurile noastre pentru spectacol.

Am privit ceasul și indica ora 21. Abia eram la mijlocul piesei de teatru și mă plictiseam teribil. Am anunțat-o pe mama că merg la baie, dar am ieșit pe terasă pentru a fuma o țigară. Mi-am aruncat privirea spre Damian și am observat că și el se uita după mine în timp ce ieșeam din sală. Înăuntrul meu era un foc care ardea continuu de când o văzusem pe ea lângă el.

—Bună! I se aude vocea în spatele meu.

—Bună. Îi răspund și eu zâmbind. Mă așteptam să vii.

—Te-am văzut când ai ieșit. Nu știam că o să fii la spectacol.

—Chestii de familie.

—Ești ok ? Pari cam distantă și fumezi. Nu faci asta tot timpul.

—Cum ai vrea să fiu? Se întâmplă niște lucurile între noi sau doar eu le văd?

—Ești supărată că nu am făcut sex cu tine sau care este problema? Se uită în ochii mei și părea serios.

—Ești prost! Nu, nu are nimic cu asta.

—Atunci ce este?

—Nu am nimic. Și până la urmă, explicații trebuie să îi dai iubitei tale, nu mie.

—Ce naiba mai scoți pe gură? N-am iubită și nici nu o să am prea curând.

—Atunci aia care te ținea de mână, cine e ? Mereu apari lângă tot felul de tipe și niciodată nu contează nimic. Probabil și cu mine faci același lucru.

— Pff, o cunostință de familie. M-a obligat tata să merg cu ea pentru a nu părea fraier în fața tuturor tâmpiților de aici.  Nici măcar nu mă suportă și nici eu pe ea.

—Înțeleg. Cum găsești tu un răspuns la orice. Ba te fuți cu vreuna pentru că ai nevoie, ba ieși cu alta că te obligă tatăl tău. Pentu mine ce scuză ai dacă te întreabă cineva?

—Ce este acum, dulceață? Ești geloasă sau ce? Râde.

—Mereu gândești prost. Nici eu nu te suport, cum să fiu geloasă?!

—Ziua de marți cred că a spus altceva.

—Nu-mi pasă ce s-a întâmplat atunci. Sincer, regret chiar. Nu pot să cred ce a fost în mintea mea încat să vreau să fii primul căruia mă ofer.

—Ce mai pot să zic? Fraierii ăia, pe care i-ai avut tu înainte nu au fost atât de buni ca mine.

—Nu poți să te cari? Vreau și eu să fumez țigara asta liniștită.

Mă întorc în speranța că îmi înțelege mesajul și va pleca. Privesc câteva clipe cerul apoi îl simt aproape de mine, foarte aproape chiar. Îi puteam simți respirația pe gâtul meu.

—Nu scapi așa ușor de mine, Eli. Îmi șoptește.

—Nu mă impresionezi. Îi șoptesc eu înapoi.

Mă cuprinde într-o îmbrățisare pe la spate apoi își lasă capul pe umărul meu și îmi sărută gâtul. Tresar scurt, dar nu mă împotrivesc. Își trece mâna pe sub rochia mea până la zona mea intimă. Inima deja îmi bătea nebunește încât îmi venea să urlu.

—Ba eu cred că da. Afirmă el încet.

—Damian .. poate veni oricine sau poate să ne vadă cineva de jos.

— Este întuneric, dulceață. Doar relaxează-te. Și până la urmă, ce e viața fără puțină adrenalină?