O legendă este o povestire de cele mai multe ori fantastică cu elemente istorice si întâmplări de demult reale sau imaginare transmisă prin forma orală. Legenda este o narațiune populară în proză sau în versuri, în care se împletesc realitatea și fi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Piaţa Sfatului este cel mai cunoscut şi vizitat loc din Braşov. Aşa a fost din cele mai vechi timpuri. În Evul Mediu, aici se organizau tîrguri pentru negustorii saşi şi români, cît şi pentru cei veniţi din alte zări. Piaţa Sfatului era centrul burgului unde se făcea negoţ, lumea bună se aduna să discute problemele comunităţii, locul unde se dădeau legi, iar funcţionarii vegheau la respectarea lor. Piaţa Sfatului păstrează însă nu doar istoria oraşului, ci şi legendele ţesute de-a lungul timpului în jurul activităţilor, oamenilor şi locurilor. Cele mai fascinante vorbesc despre cum era împărţită dreptatea în Braşovul medieval. Unele au un sîmbure de adevăr, altele sînt plăsmuiri, altele însă s-au dovedit a fi fost întîmplări reale. Iată cîteva dintre poveştile care au străbătut veacurile pînă la noi, au fost considerate legende, ca apoi, în baza unor documente scoase la lumină, să fie catalogate fapte de istorie.
Lacul celor 20 de vrăjitoare
În Braşovul medieval, vînătoarea de vrăjitoare era o preocupare prioritară a autorităţilor. Lumea era dominată de frica de diavol şi ignoranţă, credea în vrăjitori, diavoli, zîne şi tot felul de bestii, iar magia şi miracolul erau practici comune. În faţa actualei clădiri a Prefecturii, exista un lac în care erau înecate vrăjitoarele. Femeile bănuite că s-au vîndut Satanei erau aruncate în apă cu greutăţi legate de picioare, iar mulţimea aştepta să vadă dacă mai ieşeau la suprafaţă. Era un adevărat spectacol, la care lumea asista curioasă să vadă dacă vreo femeie reuşeşte să supravieţuiască. Chiar dacă reuşea, era supusă unui nou supliciu. Se credea că a trecut proba apei pentru că are puteri diavoleşti şi presupusa vrăjitoare urma să fie executată prin altă metodă, arsă pe rug sau spînzurată sau omorîtă cu pietre. Nu există nicio mărturie că vreo victimă ar fi reuşit să iasă la suprafaţă. Această judecată (ordaliile) era însă considerată divină şi era aplicată nu de tribunalul inchiziţiei, ci de unul laic, al notabililor oraşului: magistratul şi cei care alcătuiau consiliul orăşenesc. Conform documentelor, la Braşov, între anii 1621-1696 s-au desfăşurat aproximativ 20 de procese împotriva vrăjitoarelor şi tot atîtea trupuri au zăcut pe fundul lacului. Locuitorii cetăţii se temeau de acest loc. Dacă fetele nemăritate vedeau plutind vreo condamnată, se temeau că vor avea ghinion tot anul. De aceea locul era ocolit, mai ales după miezul nopţii. Cine trecea pe lîngă lac şi privea spre el, înnebunea, iar fetele serioase deveneau uşuratice. Lacul a fost asanat la începutul secolului XIX, cînd oraşul s-a extins în afara porţii principale din capătul actualei Republicii. Astăzi, pe locul sinistrului lac se află troiţa dedicată Revoluţiei din 1989. Se crede că această cruce sfîntă protejează zona de duhurile vrăjitoarelor despre care se spune că, în noaptea de Sfîntul Andrei, se întorc la locul execuţiei şi încing un joc nebun. Legenda lacului vrăjitoarelor e pomenită şi de cărturarul Sextil Puşcariu, care consemnează în „Braşovul de altădată“: „În aceste bălţi se înecau «sistele», vrăjitoarele, aspru pedepsite pe vremuri pentru legătura lor cu diavolul. Cadavrele lor pluteau apoi pe apă mult timp“.
