Life in Korea

capitolul 4

      Primele 3 saptamani de cand cele 4 fete se mutasera in Coreea trecura destul de repede si fura destul de relaxante. Fetele explorara orasul, si descoperira mult mai multe lucruri despre tara si cultura cu ajutorul batranei lor gazde de care toate erau foarte atasate. Se bucurau enorm ca batrana locuia cu ele, iar ea la randul ei era fericita si isi recapatase zambetul si energia de alta data. Avea in sfarsit parte de familia pe care si-o dorise. Adora sa le gateasca fetelor, sa le rasfete, si sa stea de vorba cu ele seara in curte.

      Incepusera toate sa se uite dupa anunturi de angajari, si sa incerce sa isi dea seama cam ce ar putea lucra ele in Coreea, insa era aproape imposibil sa gaseasca ceva, mai ales pentru cele care nici nu vorbeau limba aproape deloc. Nu vroiau insa sa se dea batute, si ar fi facut orice numai sa nu se intoarca la vietile lor vechi. Miyoung inca nu incepuse sa isi caute tatal, si nu avea idee de unde ar fi putut sa inceapa cautarile. In aceste 3 saptamani ajunsese la concluzia ca ii placea foarte mult orasul, si se bucura ca le ascultase pe fete si venise aici.

      In acea zi insorita profita de faptul ca fetele plecasera la cumparaturi in piata Dongdaemun, si pleca singura sa se plimbe in parcul Namsan. Alese sa urce pe scari, si apoi o lua agale pe aleile largi ale parcului. La un moment dat fu cat pe aci sa se ciocneasca de un baiat care mergea la fel de incet ca si ea. Se opri brusc in fata lui si isi ceru scuze, plecandu-se usor. Tanarul la randul lui se apleca de cateva ori in fata ei, apoi ii cauta privirea. Fata ramase uimita de ochii lui mari si luminosi.

- Iarta-ma, zise el, nu prea eram atent pe unde merg.

- Stai linistit, nu s-a intamplat nimic. In plus, nici eu nu eram atenta, si nu cred ca ma asteptam sa dau de cineva tocmai pe aleea asta.

- Erai adancita in gandurile tale, nu?

- Da, zambi ea, recunosc. Uneori daca sunt preocupata de ceva e adevarat faptul ca nu vad nici in stanga nici in dreapta.

- Hei, atat de grav era lucrul la care te gandeai? Vrei sa facem cativa pasi impreuna? Sa imi spui ce te preocupa?

- Ei, vrei sa te innebunesc cu problemele mele? rase ea scurt. Bine, in regula, dar daca imi spui si tu ce te framanta.

- Ok, deal! Incepi tu?

- Da, pot sa incep eu. Ah, stai, nu m-am prezentat. Eu sunt Miyoung.

- Incantat de cunostinta, zambi el intinzandu-i mana spunandu-si numele la randul lui.

- Deci...ahmm,ce sa zic, m-am mutat de curand in Seul cu sora mea si inca doua prietene. De cand am venit am stat mai mult ca si cum am fi in vacanta, insa avem intentia sa ramanem aici, asa ca ar fi cazul sa ne gasim ceva de munca. Insa nu e usor, mai ales cand nu cunosti pe nimeni. Dar asta e, nu ma dau batuta.

- Cum de v-ati gandit sa va mutati aici? Tu sincer pari coreeanca.

- Sunt, dar doar pe jumatate. M-am nascut aici, insa am crescut in Europa cu mama. Mai mult fetele au vrut sa vina aici, eu...m-am lasat convinsa de ele.

- Pai si acasa ce anume faceai? intreba el curios.

- Eh, traduceri in mare parte, interpretari, si organizam evenimente. Dar era altceva, acolo se gaseau rar vorbitori de coreeana. Aici nu prea am ce sa fac, mi se pare ca sunt destui, chicoti ea.

- Dar ce limbi mai vorbesti?

- Pai engleza, italiana si franceza.

- Wow!!!! zise el uimit.