Un orizont dintre inimă și minte
Am în viziune... și-n aură se simte,
Nehotărârea mi se prelinge prin vene,
Aș scoate-o, însă mi-ar rămâne semne...
Se-aude ticăind plăpând, dar nu e ceasul...
E inima din mine, ce vrea să-și facă auzit glasul,
Se-aude ticăind din nou, mai acut și malițios,
Asta-i timpul, ce vrea să pară cel mai zgomotos!
Bulevardul e crăpat de timp și pași pierduți,
Iar când pe-aici trec, îmi amintesc de anii trecuți.
Cuvântul etern, trebuie să-l gândești...
Înainte să-l rostești și cu iubirea să te-ntâlnești!
