Torn lacrimi sărate peste răni nevăzute...
Şi privesc la cer cu gândul că... inimile noastre nu sunt vrute
Nu disper, dar inima mea o face...
Și nici măcar ziua, în ora de lângă tine nu tace.
Tremurând îţi privesc chipul de înger omenesc,
A trecut timpul, dar si acum când zambeşti încremenesc...
Încă am nevoie de timp... cu durerea să mă obișnuiesc...
Noaptea dezbracată de nori cu multe stele pe cer,
Eu nu zic nimic, închid ochii, însă ele te cer
Îţi văd ochii dezgoliţi de priviri sumbre...
Ştiu că habar nu ai, dar te iubesc din umbre!
Ţi-aş zice-acum, în toiul nopţii dezbrăcate,
Dar mi-e frica a-ţi spune...
Fiindcă nu va mai fi niciodată seninătate.
