-15-

68 6 35
                                    

-Te rog, nu mă părăsi.

-Frate, fă-o pentru ea. Nu o lăsa. Mai ai atâtea de făcut cu ea.

-Fă-te bine, suferim toți, dar ea cel mai mult.

-Te iubesc atât de mult. Nu vreau să pleci. E vina mea.

-Încearcă, nu renunța!

-Nu, nu pleca! Te rog!

-Frate, rezistă! Te implor.

-Inima mea va bate doar pentru tine. Te iubesc.

-Luptă pentru ea, pentru fata pe care o iubești. Haide!

(știu că vă lipsea asta 😁❤)

Luke POV

Mi-am deschis ușor ochii și am văzut o lumină albă, urmată de o sală albă. Îmi simțeam ceva pe față, auzeam niște voci. M-am foit puțin și am simțit mâna stângă de parcă eram împietrit. *Ăla e un ghips cumva?!* Așa se pare. Mă durea capul puțin și mi-am amintit. Accidentul. Am... am supraviețuit? Făcusem tot ce puteam să o apăr pe Mia, eram cu ea după Emma. Emma. Am gemut și asistenta s-a întors șocată.

-O doamne...

-Domnule Hemmings? zice cealaltă și mă uit la ea. Devenea totul mai clar, eram la spital, cu niște tuburi pe față. Mi le-au dat jos și am expirat puternic. 

-Vă amintiți ceva?

-Da. Știu de accident... eram cu o fată blondă în mașină, pentru ea am făcut acea mișcare. Mia Andrews. E bine?

-Ea da. Dumneavoastră ați stat în comă.

-Poftim? spun și simt cum o durere mă lovește, făcându-mă să icnesc.

-Ați stat 4 luni în comă. Nu credeam că veți rezista.

-4 luni?

-Da. Băieții au stat mereu aproape. Și o fată.

-Blondă?

-Nu. Șatenă cu portocaliu.

Șatenă. Emma. Emma e aici. Nu... nu pot să cred...

-Cum o cheamă?

-Nu știm exact.

-Vreau să o văd. Acum. 

-Desigur. 

Ce mama dracului am făcut de am ajuns așa? Și de ce am un pietroi pe mână?! E enervant. 4 luni Emma a stat singură. Nici nu vreau să știu cum s-a descurcat. Deja e la facultate și nici nu știu unde a intrat. Oare e bine? Îi place? Are prietenii? De fapt da, doar e sociabilă. Iar fanii știu de mine? Doamne mă doare capul groaznic. 

-De ce m-ați chemat? E bine? Nu a murit nu?! I-am auzit vocea și mi-era teamă că nu o voi mai auzi. Credeam că a plecat înapoi. Dar e aici. S-a uitat la mine și a început să plângă, cu mâna la gură.

-Bună iubito. Nu mai plânge, mă omori când o faci. zic iar apoi ea aproape sare pe mine.

-Trăiești! Nu pot să cred! Credeam că ai să mă lași singură.

-Nu aș face așa ceva. Scuze că te-am făcut să pleci. Te vreau lângă mine. Te rog, nu mai plânge.

-Nu am cum! A fost vina mea. Când mi-au zis de accident era să mor. Am stat lângă tine mereu, mi se rupea sufletul să te văd așa. Pur și simplu. 

-Nu e vina ta. Nu trebuia să fiu așa impulsiv.

-Nu am crezut că o să-ți mai văd ochii vreodată. Apoi mi-am lipit buzele de ale ei. Mi-era dor de ea, de stilul nostru de a fi un cuplu, de buzele și de gura ei, de ea. 

Australia:Decision for life Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum